Fermierii vor primi avansul pentru plățile pe suprafață

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fermierii vor primi avansul pentru plățile pe suprafață

Justiție 16 Septembrie 2014 / 00:00 676 accesări

Fermierii români vor primi avansul pentru plățile pe suprafață începând din 16 octombrie 2014, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Acesta susține că fermierii vor primi 50% din subvențiile acordate pe suprafață pentru anul 2014, sumele totale alocate fiind de peste 600 milioane de euro. Potrivit ministrului, 2014 ar putea fi al doilea an consecutiv în care s-ar putea înregistra o balanță comercială pozitivă cu produse agroalimentare, ținând cont de volumul mare de export care se realizează, de regulă, în partea a doua a anului. Ministrul Agriculturii a adăugat că introducerea unui sprijin financiar cuplat pentru bovine și ovine va fi extrem de stimulativă pentru revigorarea zootehniei. Astfel, dacă în 2013 ajutorul pe cap de animal la bovine era de 500 de lei, în 2014 media este undeva la 700 de lei pe cap de animal, la cei cu vaci de lapte, iar din 2015 se va mai adăuga pentru cei cu vaci de lapte suma de 250 de euro pe cap de animal, o sumă în creștere până în 2020. Cei care au vită de carne vor primi 300 de euro pe cap de animal. ”Cred că este un ajutor extrem de stimulativ ca să putem vorbi de revigorarea zootehniei. Același lucru se întâmplă și la ovine pentru că, pe lângă ajutorul care îl au astăzi, de 38,5 lei/cap, se va introduce încă un sprijin de 7 euro pe cap de animal”, a precizat ministrul.



12