Chiar dacă feroviarii au acceptat concedierea celor peste 3.500 de salariaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare, autorităţile sînt departe de a fi încheiat problema disponibilizărilor istorice din calea ferată. Nici nu au bătut bine palma sindicaliştii cu Ministerul Transporturilor pentru amînarea declanşării conflictului de muncă, că cele două părţi susţin deja că disponibilizarea nu este, cel puţin deocmadată, un capitol încheiat. Primul care a ieşit la rampă a fost directorul general al CFR SA, Viorel Scurtu, care a declarat că în urma discuţiilor dintre directorii companiilor feroviare cu ministrul Radu Berceanu, s-a hotărît ca programul de restructurare să fie reanalizat. \"Împreună cu ministrul Transporturilor am făcut o analiză asupra stării actuale tehnice, economice şi financiare în care se află companiile CFR. Am mai discutat şi despre programul de restructurare şi s-a decis să se facă o reanalizare. Există un plan de restructurare, însă nu poate fi mediatizat, deoarece se modifică de la o zi la alta, nefiind definitivat\", a declarat Viorel Scurtu. Acesta a precizat că urmează să se decidă paşii pe care îi vor face în perioada imediat următoare, urmînd ca, săptămîna viitoare, să aibă loc alte întîlniri cu partenerii sociali. \"Încă discutăm şi negociem cu partenerii sociali. Programul de restucturare nu are formă finală, fiind supus procedurii de analiză cu sindicatele. După aceea, se va analiza în consiliul de administraţie şi va fi supus aprobării adunării generale a acţionarilor\", a explicat Scurtu. Nu de aceeaşi părere sînt şi liderii sindicali, care susţin că protestele din calea ferată ar putea fi declanşate pînă la sfîrşitul acestei luni. \"Nu s-a renunţat la declanşarea conflictului de muncă în calea ferată, ci la amînarea acestuia. S-a convenit pensionarea celor care îndeplinesc toate condiţiile, dar autorităţile nu ne-au dat de înţeles că vor renunţa vreodată la concedierea celor 12.000 de oameni. În aceste condiţii, este posibil ca în următoarele două săptămîni să asistăm la declanşarea conflictului de muncă. Am început să vorbim cu oamenii despre această situaţie, însă nu excludem faptul că lucrurile se pot schimba în urma negocierilor care urmează\", a declarat preşedintele Uniunii Sindicale \"Feroviarul\" Constanţa, Vasile Anghel.