Începând de astăzi şi până duminică, Sala “Tomis“ din Complexul “Flămânda“ va găzdui partidele primului turneu al Seriei Est din Divizia B la baschet masculin. Vor participa toate cele opt formaţii din Seria Est, iar fiecare dintre acestea va disputa câte patru partide. „Suntem încântaţi că am putut organiza acest turneu. Sperăm să facem o bună propagandă baschetului, iar suporterii să vină în număr cât mai mare la sală, mai ales că vrem să câştigăm toate jocurile. Calificarea în turneul semifinal depinde şi de rezultatele din cele patru zile de întreceri, mai ales că al doilea turneu al sezonului va avea loc la Galaţi, pe terenul uneia dintre contracandidatele la calificare. În turneul semifinal se vor califica opt echipe, câte trei din Seria Est şi Centru şi două formaţii din Seria Vest“, a declarat antrenorul principal al formaţiei BC Athletic, Vasile Paşca. Programul turneului - azi: BC Time Bucureşti - CSU 2 Ploieşti (ora 14.30), Granitul Bucureşti - Steaua 2 Turabo Bucureşti (ora 16.00), CSU Galaţi - Phoenix Galaţi (ora 17.30), BC Athletic - Politehnica Iaşi (ora 19.00); vineri: Steaua 2 Turabo - Phoenix Galaţi (ora 11.00), Granitul Bucureşti - BC Time Bucureşti (ora 15.00), Poli Iaşi - CSU Galaţi (ora 16.30), CSU 2 Ploieşti - BC Athletic (ora 18.00); sâmbătă: Steaua 2 Turabo - BC Time (ora 11.00), Phoenix Galaţi - Poli Iaşi (ora 15.00), CSU Galaţi - CSU 2 Ploieşti (ora 16.30), BC Athletic - Granitul Bucureşti (ora 18.00); duminică: Steaua 2 Turabo - Poli Iaşi (ora 9.00), CSU 2 Ploieşti - Phoenix Galaţi (ora 10.30), Granitul Bucureşti - CSU Galaţi (ora 12.00), BC Time - BC Athletic (ora 13.30).
Aseară, tot la Sala “Tomis“, într-o restanţă din etapa a 6-a: BC Athletic - CSU Galaţi 94-81 (28-14, 13-29, 22-19, 31-19). Punctele echipei constănţene au fost reuşite de Răducanu 22, Ivanovici 18 (1x3), Olteanu 14, Mihalache 11 (1x3), Făcăianu 8, Filip 7 (1x3), Trandafir 6 (2x3), Neagu 5 (1x3) şi Butnaru 3 (1x3).