Festival internaţional de tango argentinian, la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Festival internaţional de tango argentinian, la Mamaia

Monden 29 Iulie 2010 / 00:00 480 accesări

În miezul sezonului estival, pasiunea tangoului argentinian cucereşte Mamaia: începând de astăzi şi până pe data de 1 august, la hotelul Golden Tulip vor avea loc manifestări artistice care promovează muzica, dansul şi genul muzical amintit. Evenimentul constituie primul festival internaţional de acest tip de la malul Mării Negre, intitulat „Tango del Mar” şi este organizat de şcoala Tango Mágico din Constanţa, sub auspiciile Ambasadei Republicii Argentina.

Prima zi a festivalului reprezintă momentul ideal pentru a face primii paşi la lecţia gratuită de iniţiere în tango argentinian, organizată astăzi, de la ora 17.00. În afara cursului gratuit, vor mai avea loc şi seminarii pentru niveluri diferite susţinute de maeştri internaţionali, o pereche de profesori din Argentina şi alte trei cupluri din Europa: Diego „El Pájaro\" Riemer şi Mariana Dragone (Argentina), Thierry Le Cocq şi Alessia Lyndin (Franta), Murat Elmadağlı (Turcia) şi Vera Gogoleva (Rusia) precum şi Andrej şi Sonja Ivančević (Serbia). Amatorii de „milongas”, petreceri sau serate cu muzică de tango, sunt aşteptaţi începând cu ora 22.00, astăzi şi duminică, la Captain Cook Grill&Pub din Mamaia, iar vineri şi sâmbătă, la centrul de evenimente al hotelului Golden Tulip. În cadrul acestora vor avea loc dansuri demonstrative ale maeştrilor şi invitaţilor speciali, petreceri pe plajă în timpul zilei, o expoziţie de pictură a artistului Iulian Mîţă şi multe alte surprize. Muzica va fi asigurată de şapte DJ de tango din ţară şi străinătate.

Taguri articol


12