Iubitorii liricii nipone sunt aşteptaţi, în acest weekend, la o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Haiku. Evenimentul este organizat de Societatea de Haiku Constanţa, în parteneriat cu Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, sub genericul „Haiku în educaţie”, urmând să se desfăşoare, astăzi şi mâine, în Amfiteatrul instituţiei de învăţământ.
Activităţile vor începe, astăzi, de la ora 15.00, la Colegiul Naţional „Constantin Brătescu” şi vor continua sâmbătă, de la ora 11.00, când este programată deschiderea oficială a festivalului. Va urma, începând cu ora 12.00, un spectacol susţinut de către elevi, în Sala de Festivităţi a colegiului. Elevii vor lua parte, de asemenea, la numeroase lansări de carte şi reviste. Printre moderatorii lucrărilor evenimentului se numără preşedintele Societăţii de Haiku Constanţa, Laura Văceanu şi Radu Patrichi. În cadrul manifestărilor se vor acorda şi premiile Concursului Internaţional de Haiku.
Haiku-ul are, la Constanţa, numeroşi adepţi, atât cititori, cât şi creatori. Directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, prof. Anamaria Ciobotaru, remarcă: „Poetica haiku-ului, supusă anual reconsiderării in cadrul colocviului constănţean, conţine o serie de tensiuni imanente. De la problematica formei fixe la cea a nomenclatorului de referenţi predilecţi, haiku-ul îşi devăluie un aparent proteism. Diversitatea culturală care-l îmbrăţişează hrăneşte acest proteism în limitele unei permanente raportări la esenţialitatea ofertei lirice specifice. Această esenţialitate este marcată de câteva coordonate constant revizuite: natura ca referent poetic, veneraţia prezentului, preeminenţa senzaţiei şi a intuiţiei, juxtapunerea parte-întreg, iluminarea hermeneutică”.