Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF) 2007 a ajuns la final. „Îngerul necesar” şi „Pescuitul sportiv” au fost ultimele filme din competiţie, pentru seara închiderii festivalului fiind programată vizionarea „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile”, „Palma de Aur” dată regimului comunist, cum o numesc organizatorii. Ultimele filme ale competiţiei, însă, care au stîrnit şi mici furtuni în conferinţele de presă ulterioare, sînt cei doi termeni ai comparaţiei ce dimensionează cadrul filmului românesc contemporan. Dimensionarea se raportează, din păcate, doar la spaţiul mioritic, orice pas făcut în afara acestui spaţiu căzînd în penibil şi derizoriu. „Îngerul necesar” face, totuşi, notă discordantă, fiind un film care poate fi prezentat, fără teamă, la festivalurile internaţionale. Chiar acum, după cum ne-a mărturisit regizorul său, Gheorghe Preda, este aşteptat răspunsul de la organizatorii Festivalului de Film de la Veneţia! O compoziţie vizuală de excepţie, „Îngerul necesar” este primul lungmetraj al lui Gheorghe Preda, un film de imagine ce se înscrie - fără false metafore sau snobisme vizuale - în zona filmului de artă. „Îngerul necesar” este făcut de Preda după „chipul şi asemănarea sa”. Interioară, desigur. „Chiar mi-a plăcut acest film. Este luminos, este frumos, este altceva decît eşti obişnuit să vezi la cinema în filmele româneşti, care trebuie neapărat să aibă curve, drogaţi sau copii ai străzii şi un limbaj care te face să pui copilului mîinile la urechi” a declarat Marina Baciu, o spectatoare ce se afla pentru a treia oară la IPIFF, însoţită de familie. Ultimul film al competiţiei, „Pescuit sportiv”, în regia lui Adrian Sitaru, s-a pierdut, din punctul de vedere al spectatorilor, în zona deja prăfuită a „specificului românesc”, prin „specific” înţelegîndu-se aici tot cadrul mizer al cinematografiei naţionale: improvizaţii, experimente, probleme izvorîte dintr-un buget foarte restrîns, sonorizare de foarte slabă calitate, imagine asemenea etc. Este cumplit faptul că spectatorii identifică deja acest „specific” românesc ca fiind un soi de nişă, plină de păianjeni, în care adastă, bine legat, geniul românesc în aşteptarea marelui buget. Aceasta este, însă, în fapt, realitatea. „Ne-am săturat de curve şi mizerii şi drame cu mitocani, chiar ne-am săturat”, a explicat Mircea Roman, un spectator venit împreună cu prietena sa, la Teatrul de Vară, să urmărească acest film.

Scurtmetrajul, un gen foarte bine primit de spectatori

Un loc-experiment, care, în cadrul IPIFF 2007, şi-a îndeplinit menirea, a fost Casino-ul din Mamaia, unde, pe un ecran mare, în aer liber, au fost proiectate scurtmetrajele. „Mă bucur de experimentul cu Fîntînile de la Casino. Un ecran în aer liber, oamenii veneau, se uitau, plecau, erau filme scurte, de 10 - 15 mnute, a fost foarte, foarte bine. Am ecouri favorabile şi de la Vama Veche, unde, de asemenea, a fost excelent. Acolo era, însă, de aşteptat”, a declarat Dinu Tănase, preşedintele Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România (UPFAR), producătorul festivalului.