E greu de imaginat un gest mai lipsit de decenţă şi Dumnezeu, indiferent de religie, ca acela de a pune o bombă pe un mormînt, cel al lui Alja Izetbegovic, primul preşedinte al ţării, părinte al independenţei ţării atît de greu cîştigată, cu mari pierderi de vieţi omeneşti. O conspiraţie perfectă a avut grijă ca gărzile care păzeau Cimitirul Eroilor şi camerele de luat vederi să fie perturbate atît cît era nevoie ca mecanismul exploziv să fie detonat. Au urmat scrisori de ameniţare venite cu poşta tocmai din Statele Unite, din partea unei organizaţii naţionaliste sîrbe, cu sediul la Chicago. Cu ocazia fiecărui scrutin, situaţia din Bosnia-Herţegovina, dar de această dată, ameninţarea, pare să aibă în vedere şi festivalul de film, un eveniment lăsat în seama autorităţilor locale din Sarajevo şi a celor din entitatea croato-musulmană. Concluziile simple sînt întotdeauna suspecte, iar spre liniştirea tuturor, orice adunare de oameni este supravegheată cu mai mult sau mai puţin plictis de poliţişti.

Ca în fiecare an, popularitatea festivalului se vede în publicul numeros, poate prea numeros, avînd în vedere că biletele puse la dispoziţia invitaţilor scad supărător de la an la an. Apetenţa pentru film este mare, aici, la Sarajevo şi nu ţine seama de complexe sau bariere lingvistice sau de mentalităţi. Astfel, toate locurile Teatrului Naţional şi cinematografului în aer liber Metalac, cu o capacitate de 2.500 de locuri, au fost ocupate. Vedeta incontestabilă a debutului Festivalului de Film de la Sarajevo, ajuns la cea de-a 12-a ediţie, este filmul românesc “A fost sau nu a fost?”, în regia lui Corneliu Porumboiu. Regizorul şi cei trei actori ai săi se află, zilele acestea, la Sarajevo, un loc spre care organizatorii vor să îndrepte atenţia profesioniştilor celei de-a şaptea arte. Filmul a fost proiectat în cadrul unui program în afara competiţiei, ca o dovadă a succesului de care se bucură cinematografia regiunii. Filmul premiat la Cannes cu una dintre cele mai importante distincţii Camera D*Or a fost bine primit de public. Atît de bine încît, la două zile de la debutul festivalului, se menţine pe prima poziţie în clasamentul celor mai populare producţii vizionate, cu un indice record pentru această ediţie, de 3,95. Această poveste a oamenilor simpli, mici, în mecanismul social, chiar dacă, aparent, cu ambiţii mari, a reuşit performanţa de a fi apreciată atît de critici, dar şi de public. Adevărul fiecărui personaj, exprimat cu infatuarea condiţiei şi propriei impresii pe care aceştia o au mai mult sau mai puţin întemeiat despre viaţa şi statutul lor social, stîrneşte rîsul, fără a face o critică biciuitoare şi dureroasă. Umorul blajin, vigilent, cu mimica şi dialogurile dintre personaje reuşeşte să se încarce cu subtilităţi traduse de fiecare spectator în limbajul propriu, premisa generală fiind, însă, popularitatea acestei producţii, pe care, de la început, regizorul a dedicat-o publicului român.