Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, a organizat, în perioada 7 – 9 septembrie, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cîntecului Popular Turco-Tătar. Singurul eveniment organizat de o comunitate etnică din România, care face parte din programele Ministerului Culturii şi Cultelor, s-a deschis, vineri, cu o paradă a costumelor populare purtate de membrii celor aprox. 20 de ansambluri folclorice participante la manifestare. De altfel, faţă de anul trecut, numărul participanţilor a fost mult mai mare, la festival fiind invitate grupuri folclorice profesioniste din Turcia, Macedonia, Kosovo (Serbia), Crimeea (Ucraina), Bulgaria şi, bineînţeles, România, care a fost reprezentată de ansamblurile UDTTMR.
Sîmbătă, comunităţile de tătari din judeţul Constanţa au avut ocazia să urmărească spectacolele susţinute de formaţiile participante la festival, astfel că la Mihail Kogălniceanu au urcat, pe scena Căminului Cultural, ansamblul Asabay din Bulgaria şi cel din Inegöl, Turcia. Pe scena Casei de Cultură din Tulcea a evoluat ansamblul YAFEM din Yalova (Turcia), locuitorii din Basarabi au urmărit reprezentaţia ansamblului Ilham din Crimeea şi TUFAK din Turcia, iar la Medgidia au dansat ansamblurile Filizler (Kosovo) şi Bahar (Macedonia). De altfel, pe scena acestui festival au urcat, pentru prima dată, două ansambluri folclorice din România: Cansu din Techirghiol şi Ucansu din Valul lui Traian. „Scopul festivalui este acela de a promova imaginea lumii turcice, tot ceea ce este legat de tradiţiile acestui popor. Prin aceste dansuri, noi, tătarii din România, încercăm să ne păstrăm identitatea”, a declarat deputatul Amet Aledin din cadrul UDTTMR.
Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cîntecului Popular Turco-Tătar s-a încheiat ieri seară, cînd pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au evoluat ansamblurile folclorice ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) şi ale Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), dar şi grupurile folclorice de peste hotare. Potrivit preşedintelui UDTTMR, Agiacai Saladin, în cele trei zile ale festivalului au fost peste 1.000 de spectatori, unul dintre cele mai apreciate momente ale evenimentului fiind parada de costume populare, de la deschiderea evenimentului. „Festivalul a avut succes şi dacă am trecut de ediţia a XIII-a, 13 fiind un număr cu ghinion, atunci vom continua organizarea acestei manifestări. O comisie de 80 de tătari din Bulgaria a venit special la acest festival, pentru că bulgarii vor să ne urmeze exemplul şi să organizeze acolo un eveniment similar”, a concluzionat preşedintele UDTTMR, Agiacai Saladin.