Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO va avea loc în Capitală, între 21 şi 26 noiembrie, la cinematografele Patria, Scala şi Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din cadrul Muzeului Ţăranului Român. Gala de deschidere este programată pe 21 noiembrie, la Cinematograful Patria, fiind urmată de proiecţia în avanpremieră în România a celui mai recent film al regizorului David Cronenberg, „Metoda Periculoasă/ A Dangerous Method\".
Cu Keira Knightley, Michael Fassbender, Viggo Mortensen şi Vincent Cassel în rolurile principale, „A Dangerous Method\" evocă relaţia intensă dintre Carl Jung (Fassbender) şi Sigmund Freud Mortensen) şi, prin intermediul acesteia, începuturile psihanalizei. „A Dangerous Method\" a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2011- Competiţia Oficială.
Anul trecut, Festivalul DaKINO şi-a celebrat cei 20 ani de existenţă printr-o ediţie specială care i-a reunit la Bucureşti pe câştigătorii celor 19 ediţii anterioare, invitaţi ai festivalului de-a lungul anilor, membri ai juriilor, distribuitori internaţionali. În cadrul aceleiaşi ediţii, Trofeul DaKINO 20 a revenit filmului „C\'est pas grave\", în regia lui Yacine Sersar (Franţa), desemnat prin votul publicului drept cel mai bun scurtmetraj din palmaresul de 19 ediţii anterioare.
Regizorul Yacine Sersar va fi prezent la Bucureşti în acest an, în calitate de membru al Juriului de scurtmetraj.
Festivalul DaKINO revine la structura sa iniţială, aceea de Competiţie de scurtmetraj ficţiune şi animatie, filmele selectate de către criticul de film Irina-Margareta Nistor concurând pentru Trofeul DaKINO, „Cea mai bună regie\", „Cea mai bună imagine\" şi, respectiv, „Premiul Special al Juriului\". În plus, publicul va acorda, prin vot, premii pentru „Cel mai bun scurtmetraj\" şi, respectiv, „Cel mai bun documentar\" din cadrul secţiunii Brilliant Docs.
Festivalul Internaţional de Film DaKINO este organizat de Fundaţia DaKINO, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Asociaţiei FAMart.