Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Judeţean „Petre Ispirescu” şi-a desemnat, vineri după-amiază, câştigătorii. În competiţia organizată de şcoala cu clasele I-IV „Petre Ispirescu” au intrat aproximativ 200 de elevi din peste 15 unităţi de învăţământ, atât din municipiul Constanţa, cât şi din Mangalia, Hârşova, Năvodari, Corbu şi Tortomanu.
SCENETĂ La secţiunea Scenetă, juriul prezidat de consultantul artistic al Teatrului de Stat, Anaid Tavitian, a acordat Trofeul „Petre Ispirescu” elevilor de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica”, pentru „Domnul Goe”, de I.L. Caragiale. Locul I a ajuns la Şcoala „I.C Brătianu”, pentru sceneta „Vizită”, de Caragiale, iar premiul al II-lea a fost acordat ex-aequo trupei „Agon Junior”, pentru „Motanul încălţat”, de Charles Perrault şi elevilor de la „Gheorghe Ţiţeica” (prof. coordonator Daniela Hanţiu). Pe locul al III-lea s-au clasat cei de la Şcoala „Petre Ispirescu”, datorită celebrului personaj al lui Cervantes, „Don Quijote”. Au fost acordate şi distincţii speciale: Premiul pentru popularitate - „Fetiţa mofturoasă”, Hârşova, Premiu pentru originalitate - „Aventurile clasei a II-a”, Hârşova, Premiul pentru scenografie - „Sarea în bucate”, Hârşova, Premiul pentru mesaj - „Sinceritate”, Şcoala „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Constanţa, Premiul pentru expresivitate vocală - Maria Albu şi Premiul pentru opţiune repertorială - „Dumbrava minunată”, Corbu.
MONOLOG La secţiunea Monolog, Trofeul Festivalului „Petre Ispirescu” a ajuns la eleva Catinca Hanţiu de la Şcoala „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Premiile I, II şi III, dar şi distincţiile speciale au fost adjudecate de copii talentaţi de la şcolile „Ion Jalea”, „Petre Ispirescu”, „Gheorghe Ţiţeica”, şcolile nr. 22 şi nr. 8, dar şi de la Palatul Copiilor.
Juriul a fost format din: consilierul superior din cadrul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate a Consiliului Judeţean Constanţa, scriitoarea Mihaela Burlacu, inspectorul şcolar Ingrid Rădulescu şi actorii asist. univ. drd. Clara Ghiuvelechian şi Tiberiu Roşu.
Festivalul „Petre Ispirescu” a mai avut, anul acesta, şi secţiunile Pictură şi Decoraţiuni.