Festivalul Muzicii şi Dansului continuă cu partituri de Beethoven şi Ceaikovski

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Festivalul Muzicii şi Dansului continuă cu partituri de Beethoven şi Ceaikovski

Cultură 26 Noiembrie 2010 / 00:00 454 accesări

Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, eveniment care, de 36 de ani, a devenit o tradiţie la malul mării, continuă, în această seară, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu un concert simfonic. Ultimul spectacol al lunii noiembrie, dar nu şi al festivalului, le oferă melomanilor posibilitatea să se delecteze cu creaţii semnate de Ludwig van Beethoven - Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do major, op. 15 - şi Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia nr. 4 în Fa minor, op. 36. La pupitrul orchestrei simfonice se va afla maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi din Braşov, iar solistul serii va fi clujeanul Daniel Goiţi.

Sărbătoarea muzicii şi a dansului clasic va continua, pe 4 decembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul care îl are protagonist pe celebrul bufon verdian Rigoletto, care se sacrifică pe sine din dragoste pentru fiica sa, Gilda.

Pe 9 decembrie, publicului meloman i se pregăteşte o premieră, care poartă amprenta genialului Caragiale, „O noapte furtunoasă”, pe muzica lui Paul Constantinescu şi în regia Luciei Cicoară, la pupitrul orchestrei Teatrului „Oleg Danovski” aflându-se Radu Ciorei.

Pe 11 decembrie, formaţia Distinto, alcătuită din Octavian Dobrotă, Marius Olteanu şi Mihăiţă Radu, va susţine pentru publicul de la malul mării un „Concert de iarnă”, cu şlagăre româneşti şi internaţionale.

Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului se va încheia, pe 12 decembrie, aşa cum a început, grandios, nu cu o operă amplă precum „Aida” lui Verdi, ci cu un concert vocal-simfonic de excepţie, prezentat publicului doar la „zile mari”, „Carmina Burana”, de Carl Orff, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei. Cadoul muzical le va fi oferit melomanilor de corul şi orchestra Teatrului „Oleg Danovski”, Corul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” şi de artiştii bucureşteni Irina Iordăchescu, Ştefan Ignat şi Valentin Racoveanu.

Taguri articol


12