Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța organizează un recital instrumental, duminică, de la ora 11.00, în sala „Sergiu Celibidache”. Evenimentul se desfășoară sub egida Festivalului Național „Remember Enescu”, aflat la a XV-a ediție, și este organizat în parteneriat cu Fundația Culturală „Remember Enescu” din București .
În programul de anul acesta se regăsesc piese din repertoriul unor compozitori români precum George Enescu, Sabin Drăgoi, Constantin Silvestri, Doru Popovici, Martian Negrea, Dumitru Bughici, dar și piese din repertoriul internațional, ale unor compozitori precum E. Grieg, S. Rahmaninov, Stamitz, Mathias-Schmit. Cu această ocazie își dau concursul elevi de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” București și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, tineri instrumentiști laureați la diferite competiții și olimpiade de profil. Colegiul „Regina Maria” se află pe Agenda Festivalului din anul 2006, inițiatorii acestui proiect fiind președintele Fundației „Remember Enescu”, Mihaela Tomescu, și profesorul din cadrul colegiului constănțean Daniela Gardon.