Festivalul Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Mamaia 2009, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Festivalul Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Mamaia 2009, la final

Cultură 29 August 2009 / 00:00 1769 accesări

Festivalul Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Românesc - Mamaia 2009, manifestare de anvergură, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, îşi desemnează, în această seară, de la ora 21.10, cîştigătorii, spectacolul fiind transmis în direct de TVR 1. După două zile de concurs, cei 30 de tineri care au participat la secţiunile festivalului, Solişti vocali şi Solişti instrumentişti, vor afla care dintre ei s-au ridicat la nivelul exigenţelor juriului de specialitate. Juriul prezidat de etnomuzicologul Eugenia Florea, realizator de emisiuni folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune, are o misiune deosebit de dificilă, deoarece concurenţii au făcut o impresie foarte bună. Aplaudaţi îndelung şi de către public, admiraţi pentru tinereţea, sensibilitatea şi aplecarea spre folclor, tinerii au păşit cu emoţie pe scenă, pentru a interpreta o doină şi o piesă cu acompaniament - cu ajutorul orchestrei „Doina Gorjului“, dirijată de Marcel Parnica. Studenţi la facultăţi de muzică sau autodidacţi, absolvenţi de facultăţi de medicină sau ecologie, atraşi din copilărie de tradiţiile populare, tinerii care au urcat joi şi vineri, pe scena Teatrului de Vară „Soveja” din Constanţa, au în comun folclorul autentic. În prima seară a competiţiei, în care au evoluat 15 concurenţi, s-au remarcat prin vocea lor Eugenia Nacu din Republica Moldova, Vasile Bogdan Cioranu din Vîlcea, Georgiana Ramona Baciu din Prahova, Ionuţ Cristea din Argeş, constănţeanul Marius Cristian Brutaru, precum şi Arthur Răzvan Radhos din Hunedoara, aplaudaţi cu generozitate de către public. Juriul, însă, nu va avea în vedere doar frumseţea vocii, ci şi autenticitatea cîntecelor, precum şi a costumului popular. Publicul aflat în sală a avut posibilitatea de a vedea şi imagini reprezentative din zona etnografică din care provine fiecare concurent, imagini care provin din arhiva Televiziunii Române, partener important în realizarea acestui eveniment.

Prezentatoarea festivalului, Alexandra Velniciuc a ţinut să mulţumească pe parcursul manifestării, organizatorilor festivalului, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi implicit, preşedintelui CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu şi preşedintelui comisiei de organizare al festivalului, Cristian Zgabercea, directorul Direcţiei de Cultură din cadrul CJC, precum şi Televiziunii Române, care asigură transmiterea în direct a festivalului. O notă aparte a acestui festival a fost dată de prezenţa Tulnicăreselor din Cîmpeni, judeţul Alba şi a Căluşarilor din Cezieni, judeţul Olt, aplaudaţi îndelung de publicul de toate vîrstele, care i-a ascultat şi privit cu entuziasm.

Solistul Ţării Lăpuşului, Grigore Leşe şi „Ultimii rapsozi“

Momente deosebit de îndrăgite de public au fost recitalurile susţinute la finalul serilor de concurs. Joi seară, scena i-a fost rezervată lui Grigore Leşe şi invitaţilor săi, „ultimii rapsozi“. Grupul aromânilor fârşeroţi din Cogealac, îmbrăcaţi auster, în negru, cu pălării pe cap, acompaniaţi de cimpoi, au adus la Teatrul de Vară muzica polifonică arhaică, iar grupul lipovenilor nekrasoviţi din Sarichioi, cu ale lor cîntece ritmate şi costume înflorate, au dat un plus de culoare acestui spectacol de excepţie, pe care îndrăgitul solist al Ţării Lăpuşului, Grigore Leşe, l-a prezentat şi la Ateneul Român, în cadrul programului Institutului Cultural Român, „Ultimii rapsozi”. Banda Lu’ Nea Alită Piţigoi din Tîrgu Cărbuneşti şi cetera lui Ion Covaci, supranumit Paganini din Săliştea de Sus, Maramureş, au fost cele mai aplaudate, însă „Paganini“, la cei 70 de ani ai săi, a cîntat aşa cum a ştiut el mai bine, a bătut din picior şi a demonstrat că tinereţea sufletului nu ţine de vîrstă, fiind, totodată, un profesor demn pentru generaţiile tinere care se plîng de lipsa de modele. Grupul de tinere folcloriste Lenuţa Purjan, Zamfira Mureşan, Doina Lavric şi Teodora Şerban au transmis atît de multă sensibilitate încît cîntecele lor, acompaniate de cobză, au emoţionat publicul. Şi între aceşti „ultimi rapsozi“, din care cel mai tînăr are... 60 de ani, Grigore Leşe s-a prezentat pe sine, aşa cum este, în costum tradiţional şi cu clopul pe cap, clop pe care nu se sfieşte să-l poarte şi dincolo de scenă, fie că este în Bucureşti, Viena, America sau Japonia.

Vineri, la finalul celei de-a doua seri de concurs, pe scena Teatrului de Vară au susţinut recitaluri Ana Almăşana Ciontea, Elena Mîndrescu, Atena Bratosin, Ileana Mastan, Polina Gheorghe, Ion Creţeanu, Ileana Lăceanu, Valentin Samfira, Olguţa Berbec, Beatrice Bandoiu, Alexandru Brădăţan şi Valentin Albeşteanu, acompaniaţi de orchestrele „Doina Gorjului” şi „Plaiuri Dobrogene”.

În această seară, după gala de premiere care va avea loc cu începere de la ora 21.40, pe scena Teatrului de Vară „Soveja” din Constanţa vor susţine recitaluri folclorice de excepţie Ioan Bocşa şi Tudor Gheorghe, însoţit de taraful de lăutari.

Partenerii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Românesc - Mamaia 2009, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi TVR, sînt Neptun TV şi Fundaţia Culturală Fantasio.



12