Primãria Municipiului Medgidia organizeazã, în perioada 26-29 septembrie, Festivalul Naţional de Muzicã Uşoarã „DanS”, ajuns, acum, la cea de-a doua ediţie. Evenimentul reprezintã o adevãratã rampã de lansare pentru tinerii interpreţi şi compozitori, unul dintre obiectivele sale fiind promovarea muzicii uşoare de calitate. Competiţia din acest an este destul de strînsã, cei 26 de tineri participanţi la festival venind din toate colţurile tãrii şi dovedind calitãţi vocale de excepţie, încã de la preselecţie. Juriul festivalului este compus din personalitãţi ale vieţii artistice - compozitorul Horia Moculescu, interpreta Aura Urziceanu, din reprezentanţi ai presei - Titus Andrei, redactor muzical la Radio România, Ioana Bogdan, realizator de programe la Televiziunea Românã, Rodica Şerbãnescu, director general Radio Constanţa, alãturi de Eduard Bãlaşa, consilier local, şi Tiberiu Rusu, directorul Casei de Culturã „Lucian Grigorescu” din Medgidia. Organizatorii au întocmit un regulament de festival care sã elimine suspiciunile aranjamentelor, astfel încît, în fiecare searã, foile de jurizare ale membrilor juriului vor fi strînse şi încuiate în seiful primãriei. Prima searã a festivalului a debutat cu un microrecital al cîştigãtoarei trofeului de anul trecut, Lucia Dumitrescu. Pe scenã au mai evoluat 11 concurenţi de la secţiunea Interpretare şi şase concurenţi de la secţiunea Creaţie. În urma tragerii la sorţi, ordinea intrãrii pe scenã, la Interpretare, din prima zi de festival, a fost: Daria Cristina Lupescu, Tania Neacşu, Mareş Cãtãlin Panã, Marina Mihaela Şotroncan, Ramona Manole, Ciprian Drãgan, Anita Radu, Aida Borovinã, Kinga Farkaş, Gabriela Tãnase, Alin Vaduva. În cea de a II-a searã de concurs, la secţiunea Interpretare vor participa Marian Ardelean, Cristina Bondoc, Ioana Crînganu, Mara Vlad, Ludmila Damaşcan, Iuliana Dumitrache, George Tudor, Cristina Sãliştean, Mãdãlina Horincar, Andreea Ioncea, Maria Magdalena Misescu, Nicoleta Floroni, Ana Mardare şi Costi Niţulescu. La Creaţie vor intra în competiţie 12 piese, care vor prezentate juriului cîte şase, în fiecare searã: „Fiecare dintre noi”, compozitor Şerban Georgescu, „Nu mã cunoşti”, compusã de Ionel Tudor, „Fetele de la Medgidia”- Paul Dumitrescu, „Iubirea mea”- Claudiu Bulete, „Doar Ploi”- Rãzvan Trandafir, „Visez”- Meda, „Fãrã ea”- Marian Ardelean, „Ploaia”- Constantin Ungureanu, „Darul de la ţãrmul mãrii”- Gigi Rãdulescu, „Sã crezi în iubirea mea”- Rãzvan Trandafir, „Împreunã”- Mihaela Barbu şi „Sã-mi dai un semn”, compozitor Marcel Dragomir. Fiecare searã a festivalului se va încheia cu recitaluri de excepţie, pe care le vor susţine interpreţi cunoscuţi ai muzicii româneşti, printre care se numãrã Mirabela Dauer, Monica Anghel şi Mircea Vintilã.