Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru elevi se pregăteşte de start

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru elevi se pregăteşte de start

Cultură 15 August 2009 / 00:00 520 accesări

Cea de-a doua ediţie a „Festivalului Naţional de Teatru Antic pentru Elevi - Teatrul între viaţă şi ludic“ se va deschide oficial marţi, de la ora 20.30, la Palatul Copiilor Constanţa. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Palatul Copiilor Constanţa, în perioada 17 – 20 august. Festivalul al cărei coordonator este profesoara Roxana Mitan face parte din Calendarul Activităţilor Educative Naţionale – domeniul cultural artistic, urmînd să se desfăşoare sub forma unui concurs în care trupele de teatru vor susţine cîte un spectacol din repertoriul antic. Concursul cuprinde două secţiuni: monolog şi spectacol.

La această manifestare menită să aducă în prim plan valorile antichităţii vor participa aproximativ 50 de elevi, componenţi ai trupelor de teatru din Constanţa, Cluj, Arad, Năvodari şi Sighişoara. Juriul, alcătuit din specialişti în arta dramatică, va desemna cele mai bune spectacole, pe cei mai buni interpreţi, cea mai bună scenografie, cele mai bune costume şi cea mai bună coregrafie. Elevii vor reînvia spiritul antic prezentînd fragmente din „Rugatoarele“, după Euripide, „Soldatul fanfaron“, de Plaut, „Antoniu şi Cleopatra“, de William Shakespeare, „Ciocîrlia“, de Jean Anouilh.

Prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Antic pentru Elevi a fost un succes, fiind foarte bine primită de către tineri. Trofeul festivalului i-a revenit elevei Ana Maria Bălăceanu de la Palatul Copiilor Constanţa, pentru rolul Hecuba.



12