Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare pentru Copii „Steluţele Mării” se va desfăşura, în acest weekend, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul este organizat de Fundaţia pentru Copii „Steluţele Mării” din Constanţa şi are loc sâmbătă, de la ora 11.00, când se dă startul concursului propriu-zis, pe cele patru grupe de vârstă, 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani şi 15-19 ani, iar duminică, după ora 11.00, este programată festivitatea de premiere, în cadrul căreia vor fi invitaţi şi câştigătorii ediţiilor precedente. Vor fi acordate trei trofee pentru fiecare secţiune, precum şi premii speciale
Anul acesta, au trecut de preselecţie 40 de concurenţi, la toate cele patru categorii. Juriul este alcătuit din profesoara de muzică şi solista Gabriela Boţan, compozitoarea şi redactorul Radio România Muzical, Laura Mânzat, compozitorul şi chitaristul Cristian Alivej, compozitoarea şi directorul Palatului Copiilor din Bucureşti, Mirela Daday, dirijorul şi compozitorul constănţean, Ion Petrache şi compozitorul şi organizatorul festivalului, Adrian Doxan.
Evenimentul va fi prezentat de realizatoarea Neptun TV Mădălina Dinescu.
„Nu este un festival în care să punem accent doar pe competiţie, ci şi pe spectacol. Ne propunem astfel să descoperim şi să încurajăm tinerele talente, care să aducă un prestigiu scenei autohtone de muzică uşoară. Le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să ne desfăşurăm şi promitem o ediţie cât se poate de frumoasă în acest an”, a declarat organizatorul Festivalului „Steluţele Mării”, Adrian Doxan.