„Festivalul Tânărului Dansator câştigă notorietate de la an la an”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu prim-balerina Rodica Murgu:

„Festivalul Tânărului Dansator câştigă notorietate de la an la an”

Cultură 17 Iulie 2012 / 00:00 1584 accesări

Prim-balerină a Operei Naţionale din Timişoara până la data pensionării, Rodica Murgu este un nume de referinţă al baletului românesc. Pentru că nu a putut să stea departe de scenă, artista a înfiinţat o şcoală de balet care-i poartă numele. De cinci ani, pe fosta stea a baletului românesc despre care se spune că a făcut înconjurul Pământului în poante o regăsim în juriul Festivalului Tânărului Dansator de la Mangalia, dedicat elevilor şcolilor de coregrafie şi organizat, anul acesta, de Asociaţia Culturală Daria’S, în perioada 24 - 29 iulie.

Reporter (Rep.): Cum vi s-au părut, în calitate de membru al juriului, ediţiile anterioare ale Festivalului Tânărului Dansator de la Mangalia?

Rodica Murgu (R. M.): S-a pornit mai timid, dar de la an la an, acest festival a „crescut” din punct de vedere calitativ. Ceea ce m-a surprins a fost interesul publicului, ceea ce reprezintă un câştig foarte mare, pentru că, în ultimul timp, oamenii au cam lăsat deoparte actul cultural.

Rep.: Ce aşteptări aveţi de la cea de-a V-a ediţie a festivalului-concurs de la malul mării?

R. M.: Observ că acest festival prinde... aripi şi câştigă notorietate de la an la an. El va ajunge să fie recunoscut ca un festival cu tot mai mari perspective.

Rep.: Cum vi s-au părut elevii de la specializarea Coregrafie din cadrul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa, la ediţia anterioară?

R. M.: Sunt foarte buni. Pentru mine, cele trei micuţe, foarte talentate, cu perspective, care au luat premiul I (Diana Ionescu, Bianca Gologan şi Carina Vasile - n.r.) au fost o surpriză extraordinară. Şcoala constănţeană este foarte bună, are profesori extraordinari. Să nu uităm că aici a lucrat foarte mult timp maestrul Oleg Danovski.

Rep.: Cum vedeţi viitorul şcolii româneşti de balet?

R. M.: Eu sunt un om optimist şi observ că, încet, încet, se merge spre bine. Eu am şcoală particulară, dar îi îndrept pe mulţi copii să meargă spre şcoala profesionistă, ca să facă performanţă. Ei au înţeles acest lucru. Una dintre fetiţele pregătite de mine a câştigat concursul la şcoala de balet de pe lângă Opera din Viena. Şi şcolile particulare sunt o pepinieră pentru şcolile profesioniste.

Rep.: Cum v-aţi petrecut ziua de naştere?

R. M.: Am petrecut-o acasă, cu familia, mai ales că la noi sunt două aniversări, una după alta: eu sunt născută pe 12 iulie, iar fiul meu este născut pe 14 iulie, de Ziua Franţei.

Taguri articol


12