Luna august aduce la malul mării nu doar căldură, ci şi distracţie, concerte şi muzică pe toate gusturile. Litoralul va fi gazda mai multor festivaluri de muzică ce vor anima atmosfera până la începutul lui octombrie.
Festivalul Tinereţii 2010. Primul eveniment de acest gen care va începe chiar mâine, la Costineşti, este Festivalul Tinereţii 2010, urmând să se încheie pe data de 12 august. Concursul a debutat în 2004, fiind axat, iniţial, pe două secţiuni, creaţie şi interpretare de muzică populară şi românească, cu participare internaţională. Ulterior, şi-a diversificat segmentele competiţionale prin includerea unei componente rock, Youth Rock Fest(17-22 august) şi dans contemporan şi clasic, Youth Dance Fest (24-29 august).
Festivalul Mamaia. Astăzi se încheie preselecţia pentru Secţiunea Creaţie a celui mai important eveniment artistic estival, Festivalul Mamaia. Ediţia din acest an, care marchează 40 de ani de muzică uşoară la Mamaia, va debuta pe 23 august şi se va încheia pe data de 29 august. Ca şi anul trecut, concursul va avea loc la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa şi va avea două secţiuni: Interpretare şi Creaţie. Preselecţia pentru Secţiunea Interpretare s-a desfăşurat pe parcursul a două zile şi s-a încheiat ieri. Juriul Festivalului Mamaia 2010 este format din: Andrei Tudor, Adrian Romcescu, Viorel Gavrilă, Corina Chiriac, Dana Dorian, Petre Năstase, Gabriela Scraba, Titus Andrei, Paula Seling, Florin Ochescu, Gabriel Marica, Cristian Zgabercea şi Mădălin Voicu. Valoarea premiilor va rămâne aceeaşi ca şi anul trecut: 1.500 de euro - locul I, 1.000 de euro - locul al II-lea şi 500 de euro - locul al III-lea, atât la secţiunea Interpretare, cât şi la Creaţie, la care se adaugă şi un premiu în valoare de 1000 dolari, oferit de Margareta Pâslaru.
Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc. Unul dintre cele mai prestigioase spectacole de folclor din ţară, Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc, este programat în continuarea Festivalului-concurs de muzică uşoară Mamaia, în perioada 1-3 septembrie, tot la Teatrul de vară Soveja.
Festivalul Mangalia. În perioada 11 - 15 august, Festivalul Mangalia (fost Callatis) se va desfăşura în Portul Turistic al oraşului. Conform programului stabilit de organizatori, în prima seară a evenimentului, intitulată „Muzica n-are vârstă”, vor cânta nume de legendă ale muzicii uşoare româneşti, pe 12 august, ziua „Top FM”, vor fi prezenţi pe scenă solişti şi trupe din topurile actuale muzicale, iar a treia zi, numită „Party pe mare”, va aduce în faţa publicului cântăreţi precum Mihai Trăistariu, Nico sau Fuego. În ziua de 14 august, „De la Mangalia, cu dragoste”, vor cânta, printre alţii, Luminiţa Anghel, Aurelian Temişan sau Nicola. Ultima zi a evenimentului este numită „Hora veseliei la Mangalia” şi va fi onorată pe scenă de personalităţi ale muzicii populare precum Aneta Stan, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Laura Lavric sau Sofia Vicoveanca.
The Mission Dance Weekend. Cea de-a treia ediţie a The Mission Dance Weekend se va desfăşura pe plaja Hanul Piraţilor din Năvodari, vineri şi sâmbătă, invitaţii primei zile fiind celebrii DJ Tiesto şi Snatt&Vix. În cea de-a doua zi vor face show Fatboy Slim, Khidja şi Bogdan.
Sunwaves. Cea de-a opta ediţie a Festivalului Sunwaves va „salva” distracţiile din preajma tradiţionalei Zile a Marinei, pe data de 14 august, pe plaja Kristal din Mamaia. Printre invitaţii evenimentului se numără James Zabiela, Carl Cox, Dj Sneak sau Richie Hawtin.
Stufstock. Aflat la cea de-a opta ediţie, Stufstock-ul se va desfăşura la Vama Veche, în perioada 16 - 22 august. Printre numele cunoscute care au confirmat prezenţa la eveniment se numără: Zdob şi Zdub, E.M.I.L., Luna Amară, Byron, Trupa Veche şi Trooper. Concertele se vor derula pe trei scene: Newcomers, Rock şi Fusion - care va reuni mai multe tipuri de muzică (de la jazz şi blues la electro). Alături de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul şi-a obişnuit, de şapte ani, publicul, vara aceasta, evenimentul va deveni mult mai complex şi va susţine şi alte forme de exprimare artistică: teatrul, filmul, fotografia, literatura, totul sub „umbrela” eco.
Serbările Timişoreana 2010. Manifestarea se va desfăşura pe platoul de la Poarta 1 a Portului Constanţa şi îi va aduce pe scenă, pe 27 august, pe Zob şi Cargo, pe 28 august, Zero şi Holograf, iar pe 29 august, pe cei de la Pasărea Colibri.