PUR ELECTORAL Congresul PPE, desfăşurat la Bucureşti, i-a adus în România pe cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. „Prezenţa unor jucători grei precum Merkel, Barroso, Rompuy, Reding sau Rajoy nu trebuie să rămână doar atât - o prezenţă. Cum vor folosi această adunare partidele de dreapta din România? Aceasta e adevărata întrebare!”, a declarat Mircea Geoană. El spune că PDL, partid afiliat popularilor europeni, ar fi trebuit până acum să introducă priorităţile naţionale în agenda europeană, să le coreleze cu obiectivele la nivel regional care să fie susţinute prin efortul comun al familiei politice. „Se va folosi oare această ocazie de către PDL pentru a insista pe temele prioritare ale României, precum aderarea la spaţiul Schengen, deschiderea deplină a pieţei muncii pentru români în UE, integrarea? Vor fi aceste teme evitate, pentru a nu strica festivismul unui moment electoralist sau vor fi direct atacate? Va continua PDL să utilizeze logica din timpul referendumului, atacând fără menajamente atât guvernarea, dar mai ales România?”, se întreabă Geoană.
ECHILIBRU Din tot ce s-a întâmplat până în prezent, PDL pare să nu se intereseze de problemele reale ale României, ci mai degrabă de viitorul său politic în această ţară. Senatorul mai spune că Partidul Socialiştilor Europeni, în prezent a doua familie politică europeană ca dimensiuni, are o misiune cel puţin la fel de urgentă. „În situaţia în care tot mai mulţi cetăţeni europeni alunecă deznădăjduiţi în sărăcie, nu se poate ceda tentaţiilor frecvente ale dreptei europene: euroscepticism, naţionalism barbar, căutarea ţapului ispăşitor cel mai la îndemână. Nevoia de echilibru este stringentă, stânga progresistă europeană trebuie să insiste pe un program social care să compenseze durele rezultate ale austerităţii. România trebuie să primească toată susţinerea din partea stângii europene, tocmai pentru a arăta cât de anacronic şi greşit este discursul dreptei populare cu privire la viitorul Europei şi al României în UE”, conchide Mircea Geoană.