Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, vineri dimineaţă, unităţilor de pompieri din ţară să anuleze ceremoniile organizate pentru a marca Ziua Pompierilor din România. Reprezentanţii IGSU spun că decizia a fost luată ca urmare a situaţiei din judeţul Galaţi. Totodată, IGSU a precizat că fiecare detaşament e liber să decidă în cazul în care vrea să organizeze mici evenimente. La Bucureşti s-a organizat o ceremonie restrânsă care s-a limitat doar la depunerea unor coroane la Monumentul Pompierilor Militari. Prezent la manifestare, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a cerut celor prezenţi să ţină un moment de reculegere pentru victimele inundaţiilor din Galaţi, dar şi pentru eroii pompieri care şi-au pierdut viaţa în misiune în acest an. Un moment special a fost cel al oferirii unei plachete familiei sublocotenentului post-mortem Gabriel Boitan, căzut la datorie în localitatea Feteşti, la data de 11 iulie 2013, soţiei şi fiului acestuia fiindu-le înmânat şi ajutorul bănesc colectat în urma apelului umanitar lansat de conducerea Ministerului Afecerilor Interne.