Alegerile europarlamentare de anul acesta au devenim importante şi pentru oamenii Bisericii. Nu ştim dacă Biserica va participa şi la campania electorală, unde promisiunile electorale se topesc, de obicei, ca prescurile pe buzele politicienilor şi unde, potrivit canoanelor bisericeşti, cuvintele politicienilor se situează între rugăciune, uneltire, hachiţe extravagante şi slobozenie. În fine. Cert este că membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-au întâlnit la Bruxelles şi au decis să publice un comunicat în care îi încurajează pe creştini să ia parte în mod activ la alegerile europarlamentare din perioada 22 - 25 mai, contribuind astfel la „perfecţionarea proiectului european“. În comunicat, CROCEU spune că “participarea creştinilor la aceste alegeri stă la baza credinţei că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate”. CROCEU este format din reprezentanţii la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Bisericii Ciprului şi Bisericii Greciei. Totuşi, nu vedem rostul implicării feţelor bisericeşti în această campanie unde dulceaţa înţelepciunii nu se ploconeşte în faţa oricui, iar interesele depăşesc sfera religioasă.