Două surori din Constanţa, Aurica Novaci şi Elena Pocea, au deschis acţiune în instanţă pentru a cere statului român despăgubiri morale de 500.000 de euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, în numele tatălui lor, Ioan Preşa, condamnat politic în 1951 şi mort în penitenciarul Aiud, pe 8 iunie 1961. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia Civilă, de unde a fost trimis la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocată de avocatul surorilor, Adrian Ionescu. Femeile spun în plângere că nu şi-au cunoscut niciodată tatăl, întrucât la data arestării acestuia aveau patru ani, respectiv doi ani. „Ioan Preşa a fost condamnat politic la 20 de ani de muncă silnică, prin sentinţa nr. 354/07.07.1952 a Tribunalului Militar Constanţa, însă a executat numai 10 ani pentru că a murit în condiţii suspecte, după ce a fost torturat”, spun surorile în plângere. Aurica Novaci şi Elena Pocea povestesc coşmarul pe care l-au îndurat în copilărie din momentul în care tatăl a fost arestat şi viaţa pe care au dus-o, împreună cu mama lor, până când au aflat că bărbatul a decedat. „La data arestării, tatăl nostru muncea în comuna Baia, jud. Tulcea, fiind preceptor. Era căsătorit de cinci ani, mama era casnică, ocupându-se de creşterea şi educarea noastră, tatăl venind acasă la sfârşit de săptămână. Pe 15 iulie 1951, tata nu a mai apărut acasă, zvonindu-se că a fost arestat. Ulterior, mama noastră a aflat că tata a fost luat de la serviciu şi nimeni nu a ştiut unde a fost dus, nu am primit nicio veste de la el, iar la Miliţie nu aveam voie să întrebăm ce s-a întâmplat cu tata. Nu am mai ştiut nimic de el din acel moment. Ultima oară când mama noastră l-a văzut a fost chiar în săptămâna arestării, aceasta deplasându-se la Baia pentru a lua cele necesare gospodăriei, rămânând să se vadă acasă, la sfârşit de săptămână”, se arată în plângere.

NET

• Marginalizate şi jignite de societate • Reclamantele susţin că mama lor nu s-a recăsătorit niciodată şi că a păstrat în suflet durerea pierderii soţului după cinci ani de căsnicie. Cele două surori afirmă, în plângerea înaintată instanţei, că arestarea lui Ioan Preşa, care era capul familiei şi cel care le întreţinea, a dus la o perioadă foarte grea pentru ele. Mama lor a fost nevoită să muncească la o pepinieră, pe bani puţini, întrucât nu era primită la CAP din cauza statutului de arestat politic al soţului ei. „Ne aminitim cum mama noastră venea seara de la pepinieră, ne punea să dormim, cârpea rufele cu care mergeam la grădiniţă, la şcoală (neavând bani să cumpere hăinuţe noi) şi plângea. La şcoală eram marginalizate, ni se dădeau note foarte mici, iar la liceu nu am fost primite pe motiv că nu mai sunt locuri pentru noi. Vara munceam cu mama, ca să ne construim o casuţă de pământ şi preţuiam fiecare ban, nu am mâncat niciodată o prăjitură sau o eugenie”, dezvăluie surorile în reclamaţie. „La câţiva ani de la moartea lui Ioan Preşa în închisoarea comunistă, familia a aflat, de la un alt deţinut din penitenciarul Aiud, care scăpase cu viaţă, că acesta a muncit la mina de sare, a orbit, s-a îmbolnăvit de meningită pentru că dormea pe un grătar sub care curgea apă, precum şi că zilnic era torturat şi obligat să îşi mănânce propriile excremente”, a spus avocatul celor două femei, Adrian Ionescu. În legătură cu decesul tatălui, fetele lui au aflat, de la acelaşi coleg de închisoare, că Ioan Preşa a mers în celula sa la culcare, era bine şi nu dădea semne că s-ar simţi rău, iar peste noapte a murit. „Este de notorietate că foarte mulţi condamnaţi erau împuşcaţi în penitenciar şi tindem să credem că acest lucru i s-a întâmplat şi tatălui nostru. După deces, am primit acasa certificatul şi hainele sale; nu am avut voie să mergem să îl luăm, să îl îngropăm creştineşte, să facem toate obiceiurile credinţei noastre; nici acum nu ştim unde sau dacă a fost îngropat şi ce s-a întâmplat cu trupul său”, îşi încheie Aurica Novaci şi Elena Pocea plângerea. Ele spun că au rămas traumatizate din cauza lipsurilor din copilărie, a răutăţii oamenilor, care le marginalizau, le jigneau, a disperării mamei şi a suferinţei tatălui.