Caz șocant în orașul Hârșova! O fetiță, în vârstă de aproape doi ani, a murit, ieri, în mâinile medicilor de la Spitalul Orășenesc Hârșova, după ce a fost strivită de o mașină de teren. Autoritățile au intrat în alertă în jurul orei 11.30, când reprezentanții spitalului au sunat la Poliție și au anunțat că o copilă de un an și nouă luni a fost adusă de un bărbat în urgență, în stare critică, și că, în ciuda eforturilor depuse, viața ei nu a mai putut fi salvată. Mai mult, cadrele medicale au precizat că victima suferise răni care, cel mai probabil, au fost produse în urma unui accident rutier. Polițiștii veniți să investigheze acest caz l-au găsit în urgența spitalului pe proprietarul unei ferme de la marginea localității, cel care transportase copila la unitatea sanitară. Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța spun că omul era în stare de șoc și că anchetatorii nu au putut să obțină nicio informație din partea lui. Polițiștii au plecat la ferma sa și aici au aflat cum s-a produs tragedia. Oamenii le-au spus anchetatorilor că fetița și tatăl ei locuiau în fermă. Pentru că nu aveau unde să stea, proprietarul le-a pus la dispoziție o cameră, iar muncitorii spun că acesta avea grijă de micuță ca și cum ar fi fost a lui. În împrejurări încă necunoscute, ieri dimineață, fetița s-a ascuns, cel mai probabil în joacă, sub mașina de teren a bărbatului. Fără să o observe, acesta s-a urcat la volan și a plecat de pe loc, strivind-o sub roți. Când a auzit strigătele de durere, a oprit imediat, a coborât și a descoperit nenorocirea. A transportat imediat victima la spital, însă miracolul la care spera nu s-a întâmplat. Polițiștii continuă cercetările și așteaptă ca șoferul să își revină pentru a-l putea audia.