Fetiţă de patru luni, găsită fără suflare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fetiţă de patru luni, găsită fără suflare

Eveniment 08 Februarie 2012 / 00:00 816 accesări

TRAGEDIE Poliţiştii din Chirnogeni încearcă să afle împrejurările în care o fetiţă în vârstă de patru luni, din localitatea constănţeană Credinţa, şi-a pierdut viaţa. Oamenii legii spun că tragedia a avut loc luni, atunci când tatăl copilei a apelat linia unică 112 şi a chemat o ambulanţă, după ce şi-a găsit fetiţa fără suflare, în pătuţ. Din nefericire, echipajul medical care a răspuns solicitării nu a mai putut face nimic pentru a o salva pe copilă. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă. Trupul neînsufleţit al fetiţei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii. Oamenii legii spun că părinţii minorei mai au patru copii, doi dintre ei aflaţi într-un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Anchetatorii spun că în această fază a cercetărilor nu există suspiciuni şi că aşteaptă acum concluziile medicilor legişti.

VERIFICĂRI Cazul a ajuns şi în atenţia reprezentanţilor DGASPC. „Există mai multe posibilităţi în această situaţie. Dacă se va dovedi că la mijloc ar fi vorba despre o neglijenţă din partea părinţilor, vom iniţia o anchetă pe baza căreia specialiştii noştri vor stabili dacă aceştia pot să-i îngrijească pe ceilalţi doi copii care locuiesc în casa lor. În cazul în care se va stabili că nu este vorba despre aşa ceva, nu se impune luarea niciunei măsuri”, a declarat pentru cotidianul „Telegraf” Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa. Lucrătorii Secţiei 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni continuă cercetările pentru a elucida acest caz.



12