O fetiţă în vârstă de zece ani, din Agigea, a ajuns, ieri după-amiază, la spital, după ce a fost lovită de o maşină, în centrul comunei constănţene Agigea. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ligia Stoica, în vârstă de 43 de ani, aflată la volanul unui autoturism marca Cielo, cu numărul de înmatriculare CT 09 DYA, se deplasa pe Drumul Naţional 39 (Constanţa - Mangalia), dinspre localitatea Lazu, către Eforie Nord. La un moment dat, în centrul comunei Agigea, spun oamenii legii, aceasta a izbit cu partea din faţă a maşinii o fetiţă care traversa şoseaua în zona indicatorului „Trecere de pietoni”. În urma impactului, victima a suferit răni uşoare şi a fost transportată, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde nu a rămas, însă, internată. Poliţiştii au testat-o pe şoferiţă cu aparatul Drager şi au constatat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier. Femeia este cercetată acum pentru vătămare corporală din culpă.