Fiasco-ul numit Târg de Crăciun, curmat cu 15 zile mai devreme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanța, bucuria e mai mare la închidere decât e la deschidere...

Fiasco-ul numit Târg de Crăciun, curmat cu 15 zile mai devreme

"PRIVATUL" ÎȘI CERE SCUZE, PRIMARUL TACE MÂLC!
Divertisment 13 Decembrie 2018 / 15:01 4049 accesări
Pentru eșecul Eșecul de Crăciun, Primăria Constanța a închiriat Piața Ovidiu cu 3,5 lei pe zi (doar 190 de metri!) și a blocat o mulțime de străzi importante din Peninsulă

Pentru eșecul Eșecul de Crăciun, Primăria Constanța a închiriat Piața Ovidiu cu 3,5 lei pe zi (doar 190 de metri!) și a blocat o mulțime de străzi importante din Peninsulă

Astăzi, joi, 13 decembrie 2018, Christmas Market By The Sea, așa-numitul Târg de Crăciun, deschis în data de 1 decembrie 2018 în Piața Ovidiu din Constanța, se închide, lucru care se întâmplă cu 15 zile mai devreme decât era prevăzut în proiect.

Printr-un comunicat de presă, organizatorii, By The Sea Events, le cer scuzele de rigoare partenerilor și celor care au fost implicați în acest proiect, subliniind că evenimentul nu este finanțat de Primăria Constanța, cea spre care s-au îndreptat toate criticile, dezamăgirile și chiar înjurăturile generate de fiasco-ul care se dorea Târgul de Crăciun al Constanței și care, de la deschidere și până la prematura închidere, nu a fost decât un bâlci lipsit de orice atractivitate și de orice interes din partea publicului.

”Noi - By The Sea Events - cerem scuze partenerilor, celor ce au fost implicați în acest proiect, celor ce ne-au acordat toată încrederea și tuturor constănțenilor, pentru nerealizarea lucrurilor ce s-au dorit a fi realizate și nu s-au putut realiza din motive independente de voința noastră, și pentru această închidere prematură a evenimentului nostru. Dorim să menționăm că Evenimentul Christmas Market By The Sea nu a fost un eveniment marca Primăria Constanța ci unul privat, în care, Primăriei Constanța i-a fost cerut doar sprijinul. Acest eveniment a fost realizat din dorința organizatorilor de a aduce orașul Constanța în rândul marilor orașe ale României și a funcționat cu toate autorizațiile la zi”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Este adevărat că "dorința organizatorilor de a aduce orașul Constanța în rândul marilor orașe ale României a rămas la stadiu de bună-intenție transformată în dezastru, dar faptul că By The Sea Events a formulat scuze către toți cei deranjați de respectivul eveniment este de apreciat. Primăria Constanța și primarul Decebal Făgădău însă, ceicare au închiriat, pentru acest pseudoeveniment, Piața Ovidiu unei firme obscure,fără rulaj, fără angajați și fără activitate, la niște prețuri absolut derizorii, și cea care tot pentru respectivul eveniment a închis o mulțime de străzi din Peninsula constănțeană, tacmâlc...



12