Federaţia Internaţională de Baschet militează pentru o extindere a turneelor olimpice la masculin şi feminin de la 12 la 16 echipe pentru Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, au subliniat conducătorii acestui for la Beijing. “Baschetul merită 16 echipe în 2012 şi vom continua să lucrăm în acest sens pe lîngă CIO”, a declarat Patrick Baumann, secretar general al FIBA, care a şi transmis această cerere după Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. “Revenim cu argumente noi, cu argumente mai puternice. Reuşita turneului de la Beijing, cel mai bun din istoria olimpică, se adaugă cererii noastre. Toate biletele au fost vîndute şi oamenii nu încetau să întrebe dacă mai sînt locuri. Interesul este enorm, iar acest lucru demonstrează că merităm 16 echipe”, a spus Baumann. Un alt argument adus de oficialul FIBA a fost absenţa unor echipe de calibru, precum Franţa, Italia, Canada, Brazilia, Porto Rico, Nigeria sau Senegal, ceea ce demonstrează cît de competitiv este baschetul internaţional. CIO urmează să decidă în luna decembrie a acestui an dacă va creşte numărul de echipe participante la JO.