Liderul cubanez a sporit speculaţiile despre starea sa de sănătate după ce a absentat la parada militară ce a marcat, sîmbătă, aniversarea a 80 de ani a liderului de la Havana. Evenimentul, care a durat o oră şi jumătate, a fost urmărit îndeaproape tocmai pentru a se constata dacă Fidel Castro este suficient de sănătos pentru a apărea în public pentru prima dată de la intervenţia chirurgicală suferită în luna iulie. De altfel, starea de sănătate a liderului de la Havana şi incertitudinea privind viitorul său au umbrit chiar desfăşurarea militară, demonstraţie de forţă a efectivelor armate de care dispune Cuba.
Parada a fost deschisă de fratele preşedintelui, Raul Castro, aflat într-o maşină de teren, şi s-a desfăşurat în principala piaţă din Havana. Peste 300.000 de civili şi militari au paticipat la demonstraţia în cadrul căreia au fost prezentate tancuri, lansatoare de rachete şi avioane de tip MIG, de provenienţă sovietică. O replică a Granma, yahtul care i-a transportat pe Castro şi gruparea sa de rebeli din Mexic în Cuba, la 2 decembrie 1956, a fost una dintre vedetele paradei. Pierderea sprijinului Uniunii Sovietice, care s-a destrămat în 1991, a obligat forţele armate din Cuba să îşi reducă efectivele cu 80%.