Aflat în convalescenţă, preşedintele cubanez a apărut vineri la televiziune alături de preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, la o lună după anunţarea intervenţiei chirurgicale care l-a determinat să-i cedeze provizoriu puterea fratelui său Raul. Şeful statului cubanez, în vîrstă de 80 de ani, l-a primit într-o audienţă de peste două ore pe omologul şi "fiul său spiritual" Hugo Chavez, care a efectuat o escală la Havana pe drumul de întoarcere din turneul internaţional pe care l-a efectuat în China, Malaezia, Siria şi Angola.
Fidel Castro, îmbrăcat într-o pijama roşie şi întins pe pat, vizibil slăbit, dar părînd a fi în formă, l-a primit pe Hugo Chavez. Cei doi au făcut schimb de mesaje, după care au rostit la unison, în faţa camerelor de filmat, sloganul revoluţiei cubaneze: "Pînă la victorie! Vom învinge!" Este pentru a doua oară cînd televiziunea cubaneză prezintă imagini cu Fidel Castro, după cele difuzate la o zi după sărbătorirea zilei sale de naştere, la 13 august, cînd a putut fi văzut tot în compania lui Hugo Chavez şi a lui Raul Castro. Acesta din urmă a fost prezentat la televiziune întîmpinîndu-şi oaspetele din Venezuela pe aeroportul din Havana, în compania vicepreşedintelui Carlos Lage. Totodată este a treia oară cînd Hugo Chavez îl vizitează pe Fidel Castro după intervenţia chirurgicală.