Fiecare asigurat ar putea avea propriul cont de sănătate, în care să fie viraţi banii pe care îi dă pentru serviciile de asistenţă medicală, a declarat, ieri, medicul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marius Filip. \"Ceea ce ne-am dorit întotdeauna este crearea contului de sănătate. Fiecare asigurat să fie individualizat cu banii pe care îi dă în acest cont, iar banii să poată să urmărească pacientul oriunde s-ar afla\", a spus Marius Filip, la dezbaterea publică a proiectului Contractului cadru pentru acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014. Marius Filip a precizat că un pacient căruia i-a fost prescrisă o reţetă electronică în Bucureşti şi-ar putea lua medicamentele din orice oraş din ţară. \"Avem directivă europeană de liberă circulaţie a prescripţiei medicale şi în ţară sunt limitat. Trebuie să ne adaptăm, mai ales că în ceea ce priveşte reţeta electronică au apărut deja solicitări de colaborare şi de preluare a acestui model din Bulgaria şi Ungaria\", a mai spus medicul şef al CNAS. El a adăugat că această reglementare trebuie făcută prin lege, dar şi prin modificarea altor acte normative adiacente. \"Nu este vorba de o singură lege, ci de modificarea legislaţiei adiacente\", a mai spus Filip.