În urmă cu două zile, Executivul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind sporurile din sistemul bugetar care introduce plafoane pentru majoritatea categoriilor de sporuri. Ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, că ordonanţa prin care se introduc plafoane maximale pentru majoritatea categoriilor de sporuri reprezintă “o formă de flexibilitate”, dînd posibilitatea ministerelor să se încadreze în fondurile de salarii aprobate. “Nu am taiat niciun fel de spor în mod substanţial”, a apreciat social-democratul. Potrivit ministrului, plafonul pentru sporul de conducere va fi de 55% din salariul de bază, cel privind sporul persoanelor care lucrează cu fondurile europene şi aduc un plus de absorbţie a acestora va fi de 75%, iar indemnizaţia pentru manageri publici va fi de maxim 55%. În plus, Sîrbu a precizat că sporul pentru limbi străine va rămîne de 10%, cu precizarea că va fi acordat doar pentru ceea ce MAE va considera “limbi rare”. În privinţa sporului de antenă, Sîrbu a arătat că acesta nu este eliminat, însă va fi instituit un control “mai aprofundat” în privinţa criteriilor de acordare. “Unele sporuri, de natură conjuncturală, vor fi acordate în baza criteriilor adoptate prin ordine al miniştrilor, iar cele mai importante vor fi adoptate în termen de 15 zile prin Hotărîre de Guvern”, a explicat Sîrbu. El a adăugat că, din moment ce decizia va aparţine ordonatorilor de credite, aceştia vor fi responsabilizaţi în mai mare măsură. Ministrul a mai spus că rectificarea bugetară stabilită reconfirmă influenţa pozitivă a organizaţiilor sindicale în luarea deciziilor guvernamentale şi faptul că sumele pentru cheltuielile sociale nu sînt afectate de rectificare. Social-democratul a amintit că ministerul pe care îl conduce a primit 1.300 milioane pentru fondul de pensii, care vor asigura creşterile punctului de pensie stabilite dar şi pensia socială minim garantată. “Am adăugat şi 328 milioane lei fondului de şomaj, la care vom adăuga, cel puţin în prima jumătate a anului, 142 milioane euro din cadrul fondului social european”, a explicat Sîrbu. De asemenea, ministrul a subliniat că fondurile pentru asistenţă socială au rămas nemodificate. “Toate alocaţiile pentru copii, familii monoparentale, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, pentru creşterea copilului, nu vor fi afectate”, a mai spus ministrul.