FIFA a extins pe plan mondial suspendarea lui Sakho

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FIFA a extins pe plan mondial suspendarea lui Sakho

Sport 04 Mai 2016 / 14:30 449 accesări
Sakho speră să scape doar cu o perioadă scurtă de suspendare, ca ivorianul Kolo Toure

Sakho speră să scape doar cu o perioadă scurtă de suspendare, ca ivorianul Kolo Toure

Suspendarea provizorie de 30 de zile impusă de UEFA pentru internaționalul francez Mamadou Sakho (FC Liverpool), din cauza unui test antidoping pozitiv, a fost extinsă pe plan mondial de către Federația Internațională de Fotbal (FIFA). Fundașul în vârstă de 26 de ani a fost depistat pozitiv după meciul cu Manchester United, din optimile de finală ale Europa League. Jucătorul nu a mai solicitat contraexpertiza și a fost suspendat provizoriu timp de 30 zile de către Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA.

Suspendarea impusă și de FIFA acoperă toate meciurile, amicale sau oficiale, din programul formației de club sau al echipei naționale a Franței. Jucătorul, care a fost testat pozitiv la o substanță care ajuta la arderea grăsimilor, a disputat 34 de meciuri pentru FC Liverpool în acest sezon și a fost un om de bază al echipei antrenate de Jurgen Klopp. UEFA nu a stabilit încă data audierii lui Sakho, care are șanse infime să mai participe la turneul final al EURO 2016, unde naționala Franței face parte din Grupa A, alături de România, Albania și Elveția.

Suspendarea maximă pe care o poate primi fotbalistul francez este de patru ani, însă unul dintre colegii săi de la FC Liverpool, ivorianul Kolo Toure, a fost suspendat șase luni pentru o infracțiune similară, în 2011, când juca pentru Manchester City.

Citește și:

Sakho a fost suspendat pentru 30 de zile, Origi revine în trei săptămâni

Mamadou Sakho acceptă suspendarea pentru dopaj

Sakho a fost depistat pozitiv la un control antidoping

Taguri articol


12