Preşedintele FIFA, elveţianul Joseph Blatter, şi secretarul general, francezul Jerome Valcke, nu sunt vizaţi de ancheta poliţiei elveţiene, care a reţinut, în această dimineaţa, mai mulţi înalţi oficiali ai forului, bănuiţi de corupţie, a declarat directorul de comunicare al FIFA, Walter De Gregorio. "Sepp Blatter este concentrat pe congres. Factorul de stres este un pic mai ridicat decât ieri. Este relaxat, pentru că nu este implicat. FIFA este cea care a cerut, la 18 noiembrie 2014, deschiderea unei anchete. Raportul Garcia a fost remis atunci justiţiei elveţiene. Este o surpriză că s-a întâmplat astăzi (n.r. - valul de reţineri), dar nu este o surpriză că se întâmplă", a spus De Gregorio, într-o conferinţă de presă, potrivt L'Equipe. Oficialul a dezminţit informaţiile care au circulat miercuri, potrivit cărora alegerile pentru preşedinţia forului mondial, programate vineri, ar urma să fie amânate din cauza scandalului de corupţie. De Gregorio a precizat că forul fotbalistic mondial cooperază din toate punctele de vedere cu autorităţile elveţiene în cadrul anchetei. "Nu este cel mai bun moment, dar FIFA cooperează din plin cu justiţia, răspunde la toate solicitările de informaţii. În acest caz, FIFA este victima. Oferim toate informaţiile cerute, pentru că este interesul nostru ca toate întrebările puse să găsească răspuns. Este dureros ce se întâmplă, dar este calea cea dreaptă", a declarat Walter De Gregorio. Raportul Garcia, un document care ar putea face lumină în cadrul acuzaţiilor privind fapte de corupţie înregistrate în procesul de atribuire a organizării Cupei Mondiale, ediţiile 2018 (Rusia) şi 2022 (Qatar), va fi făcut public după încheierea anchetei justiţiei elveţiene, a precizat De Gregorio.