FIFA va studia posibilitatea unor modificări de regulament în privinţa suspendărilor dictate după avertismente, cel mai probabil suspendarea automată pentru un meci urmînd să intervină după trei cartonaşe galbene şi nu după două, ca pînă acum. Noutatea a fost anunţată ieri chiar de preşedintele Sepp Blatter: "A apărut ideea ca, într-o competiţie importantă cum este Campionatul Mondial, un jucător să fie suspendat după trei cartonaşe galbene, în primul tur, apoi după alte trei în fazele următoare ale turneului. Cred că este o sugestie înţeleaptă, pe care o vom discuta în curînd". Această noutate nu va afecta desfăşurarea Campionatului Mondial din Germania, unde suspendările vor apărea în continuare după două cartonaşe galbene. Intervenţia lui Blatter este binevenită, pentru că suspendările au afectat serios loturile mai multor echipe. Chiar la semifinala de astăzi există un suspendat pentru două cartonaşe galbene, portughezul Petit, în timp ce Franţa are şase jucători avertizaţi care vor pierde finala (mare sau mică) dacă vor recidiva la Munchen! Printre ei se numără jucători indispensabili formaţiei antrenate de Raymond Domenech, cum ar fi Zidane, Thuram şi Vieira, pe lîngă Sagnol, Ribéry şi Saha.