A fost creată de o echipă de cercetători scoţieni cu ajutorul unui program de computer, utilizînd 179 de expresii faciale diferite ale celor mai buni 20 de actori de comedie ai lumii. Cercetătorii au ajuns la concluzia că trăsăturile delicate şi feminine au mai mari şanse să provoace rîsul. Aceştia au dat ca exemplu figura liderului conservator David Cameron, care, spre deosebire de Tony Blair sau Gordon Brown, ar putea stîrni oamenilor rîsul. Totuşi, cercetătorii au indicat că nu este sigur că o figură amuzantă ar putea constitui o calitate pentru electorat.
Printre alte personaje faimoase care ar fi avut şanse în comedie se numără fotbalistul Wayne Rooney, starul echipei Manchester United şi bucătarul şef Jamie Oliver. Trăsăturile tipic masculine, maxilar pătrat şi frunte înaltă, sînt considerate mai puţin amuzante, iar proprietarii lor au mai puţine şanse să reuşească în domeniul comediei. Daniel Craig, noul James Bond, are atît trăsături "eroice", cît şi feminine, fiind considerat de cercetători foarte potrivit să-l încarneze pe agentul 007 pentru că rolul cere un pic de răceală, dar şi un pic de drăgălăşenie şi eroism masculin.