Fiica actorilor Demi Moore şi Bruce Willis, arestată la New York

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiica actorilor Demi Moore şi Bruce Willis, arestată la New York

Monden 07 Iunie 2012 / 00:00 438 accesări

Scout Willis, fiica de 20 de ani a actorilor Demi Moore şi Bruce Willis, a fost arestată şi încarcerată pentru o noapte la New York, după ce a consumat băuturi alcoolice şi a prezentat poliţiei o carte de identitate falsă. Scout Willis a apărut în faţa unui judecător din New York, marţi şi a fost acuzată de fals în acte publice şi consum de alcool în locuri publice. A fost apoi eliberată fără cauţiune, dar va reveni în faţa tribunalului new-yorkez, pe data de 31 iulie. Fiica mijlocie a celor doi actori a fost surprinsă, în dimineaţa de luni, în timp ce bea o bere în staţia de metrou Union Square din Manhattan. Scout Willis, studentă la Universitatea Brown, a oferit mai întâi poliţiei o carte de identitate falsă, sub numele Katherine Kelly şi abia mult mai târziu a prezentat la control propriul document de identitate. Consumul de băuturi alcoolice din recipiente deschise este ilegal în spaţiile publice din New York, cu excepţia petrecerilor, a festivalurilor de sezon sau a altor evenimente similare.

Bruce Willis şi prima lui soţie, actriţa americană Demi Moore, au fost căsătoriţi între anii 1987 şi 2000 şi au împreună trei fiice: Rummer, născută pe 16 august 1988, Scout LaRue, născută pe 20 iulie 1991 şi Tallulah Belle, născută pe 3 februarie 1994.

Taguri articol


12