Fiica adolescentă a lui Sarah Palin a născut un băiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiica adolescentă a lui Sarah Palin a născut un băiat

Monden 31 Decembrie 2008 / 00:00 625 accesări

Fosta candidată republicană la vicepreşedinţia SUA, Sarah Palin, a devenit bunică, după ce fiica sa, Bristol, a născut un băiat. Bebeluşul care a venit pe lume duminică, în statul Alaska, se numeşte Tripp Easton Mitchell Johnston. Pe data de 1 septembrie, Sarah Palin a aflat că fiica sa, în vîrstă de 17 ani, este însărcinată. Acest anunţ a provocat o efervescenţă mediatică în perioada în care Partidul Republican se pregătea să organizeze convenţia naţională. Fost primar al oraşului Wasilla, iar în prezent guvernator al statului, Sarah Palin a fost aleasă, la sfîrşitul lunii august, de John McCain, ca partener în tandemul republican la Casa Albă. Cei doi au fost învinşi în alegerile din 4 noiembrie de democraţii Barack Obama şi Joe Biden. Ultraconservatoare, adeptă a valorilor creştine fundamentale, Sarah Palin, mamă a cinci copii, a declarat că este împotriva dreptului la avort. Totodată, dogma creştină prevede abstinenţă sexuală în afara căsătoriei. Tatăl copilului este un tînăr de 18 ani, Levi Johnston, un electrician care a fost prezentat de familia Palin drept logodnicul lui Bristol.

Taguri articol


12