Filatelia marină, la ceas aniversar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Filatelia marină, la ceas aniversar

Cultură 30 Aprilie 2007 / 00:00 762 accesări

Gruparea colecţionarilor de mărci poştale cu tematică marină din cadrul Asociaţiei Filateliştilor „Tomis” (AFT) a sărbătorit, sîmbătă, la Cercul Militar Constanţa, 30 de ani de la înfiinţare. La evenimentul aniversar au participat preşedintele AFT, Simion Tavitian, preşedintele grupării, comandor inginer Titu Nicolescu, preşedintele de onoare al Ligii Navale Române, viceamiral inginer Ilie Ştefan, preşedintele de onoare al AFT, colonel (r) Virgil Moroianu şi preşedintele Societăţii "Ovidiu Numis", Bogdan Mihai, şeful Cercului Militar, Soare Bonea, poeta Ana Ruse, dar şi alţi pasionaţi de filatelie de la malul mării.

Manifestarea a fost deschisă de preşedintele grupării colecţionarilor de mărci poştale cu tematică marină, comandor inginer Titu Nicolescu, care a prezentat istoria colectivului pe care îl conduce, precum şi a buletinului „Marina”, editat de acesta. Colectivul a luat naştere în anul 1977, fiind format, atunci, din aprox. 60 de membri. De-a lungul timpului, în gruparea colecţionarilor s-au înscris peste 500 de pasionaţi de filatelie cu tematică marină, în prezent, aceasta numărînd peste 100 de membri în toată ţara.

Printre mărcile poştale colecţionate de iubitorii de filatelie cu tematică marină se numără cele care fac referire la marina militară şi civilă, sporturi nautice, flora şi fauna marină. În ceea ce priveşte buletinul „Marina”, acesta a abordat întotdeauna temele legate de preocuparea membrilor grupării - filatelia marină -, publicaţia fiind răsplătită, de-a lungul timpului, cu importante premii. De asemenea, periodicul s-a bucurat de un număr mare de colaboratori, atît în ţară, cît şi peste hotare. „Ne bucurăm că am reuşit să păstrăm tradiţia începută în urmă cu 30 de ani şi că mai există, încă, colecţionari de mărci poştale cu tematică marină”, a precizat preşedintele grupării colecţionarilor de mărci poştale cu tematică marină, comandor inginer Titu Nicolescu. La final, membrii şi colaboratorii grupării şi revistei au primit diplome şi a fost prezentat plicul omagial, emis cu prilejul acestei aniversări.



Ştiri recomandate

12