Filip Mrzljak a plecat de la Pandurii Târgu Jiu fără acordul conducerii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Filip Mrzljak a plecat de la Pandurii Târgu Jiu fără acordul conducerii

14 Septembrie 2016 / 21:05 1393 accesări

Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu a aflat că nu se va putea baza în următoarea etapă pe unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei gorjene, croatul Filip Mrzljak, care a plecat de la echipă fără acordul conducerii.

Aflat în litigiu cu Pandurii pentru recuperarea restanţelor financiare, Mrzljak nu s-a prezentat la ultimul antrenament şi nu va face parte din lot pentru partida cu ASA Târgu Mureş, din Etapa 8 a Ligii 1.

Informaţia a fost confirmată de preşedintele Pandurilor, Narcis Răducan, dar şi de tehnicianul Petre Grigoraş.

În vârstă de 23 de ani, Mrzljak a jucat în toate cele 7 partide din acest sezon al Ligii 1, marcând două goluri şi oferind o pasă decisivă.

"În conditiile în care era un litigiu între el şi club, el şi-a văzut de meserie, a jucat atât cât a putut să joace şi n-avem ce să-i reproşăm. Dar nu poţi controla acţiunile jucătorilor, în spatele lor mai sunt şi agenţi care au interesele lor şi în urma unui sfat din ăsta, a zis că e mai bine să plece. Nu poţi pleca aşa, pur şi simplu, de la o echipă şi dacă nu vom ajunge la un numitor comun, cu siguranţă vor fi urmări pentru el. Dar n-aş vrea să ajungem acolo, pentru că e vorba de un băiat deosebit", a declarat Narcis Răducan, citat de Dolce Sport.

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu este dezamăgit că mijlocaşul Filip Mrzljak a luat decizia de a pleca de la formaţia pe care o pregăteşte.

"Am avut neplăcuta surpriză azi să auzim că el a plecat de ieri, nu s-a prezentat la antrenament. Nu ştiu cine l-a sfătuit, pentru că el şi-a câştigat dreptul, a revendicat nişte bani, normal că-i are de primit. Dar s-a încheiat perioada de transferuri, nu mai poate să plece în altă parte, a jucat, nu a fost declarat liber şi totuşi cred eu că a fost sfătuit greşit. Vedem zilele urmatoare ce se va întâmpla, cert e că nu s-a prezentat, nu face parte din lot, era un jucător pe care eu mă bazam", a declarat şi Petre Grigoraş.



12