Fostul premier francez François Fillon şi rivalul său, Jean-François Copé, au revendicat amândoi, duminică seara, victoria în urma alegerilor pentru preşedinţia celui mai important partid de opoziţie din Franţa, pe fondul unor acuzaţii reciproce de fraudare.
François Fillon, în vârstă de 58 de ani, a revendicat, la cartierul său general, un avans de 224 de voturi în obţinerea unui mandat de trei ani la conducerea Uniunii pentru Mişcare Populară (UMP, dreapta) şi faptul că a devenit şeful opoziţiei faţă de preşedintele socialist François Hollande, după retragerea fostului şef al statului, Nicolas Sarkozy, înfrânt în alegerile prezidenţiale din 2012. Jean-François Copé, în vârstă de 48 de ani, are origini româneşti, bunicul său din partea tatălui fiind evreu din România. Actual secretar general al UMP, el a revendicat victoria cu doar câteva minute înainte, în faţa presei, cu aceeaşi forţă, la sediul partidului, cu un avans de 1.000 de voturi asupra rivalului său. Înaintea celor două discursuri, apropiaţi ai lui Copé au declarat că au constatat nereguli în cadrul scrutinului la Nisa, al cincilea cel mai important oraş din Franţa, un bazin al dreptei şi fief al directorului de campanie al lui François Fillon, dar şi la Paris, unde Fillon este ales.
Învingătorul, care va fi preşedinte al UMP până în 2015, va obţine un atu în alegerile prezidenţiale din 2017, chiar dacă alegerile primare din 2016 vor fi decisive şi Nicolas Sarkozy ar putea să tulbure jocul. Peste jumătate dintre cei aproximativ 300.000 de membri UMP au participat la acest scrutin.