„FilmMic”, la ora premierii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi, la Teatrul „Oleg Danovski”

„FilmMic”, la ora premierii

Cultură 08 Aprilie 2014 / 00:00 1428 accesări

UN BRAND AL LICEULUI „TRAIAN” Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de Scurtmetraj pentru Liceeni „FilmMic”, organizat de Liceul Teoretic „Traian”, a debutat, ieri, în sala arhiplină a Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”. Momentul inaugural a fost deschis de liceenii de la „Traian”, care au interpretat personaje celebre din istoria cinematografiei, precum Zorro, Marilyn Monroe şi Charlie Chaplin, în cadrul unui moment dinamic. „Mă bucur foarte mult că acest festival a avut o rezonanţă deosebită şi în acest an, ca şi în ceilalţi, pentru că ne-au fost trimise foarte multe filme din întreaga ţară”, a spus, în deschiderea evenimentului, directorul Liceului „Traian”, prof. Constantin Caracoti, care vorbit despre cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „FilmMic”, dedicată celei de-a VII-a arte, cinematografia. Prof. Constantin Caracoti a amintit de primul film al fraţilor Lumiere, proiectat în anul 1895, într-o suburbie a Parisului, dar şi despre primul lungmetraj românesc, realizat în 1912, „Independenţa României”, de Aristide Demetriade. „FilmMic este un brand al Liceului „Traian” şi ne mândrim cu el”, a mai spus directorul prof. Caracoti.

Prima zi de „FilmMic” a continuat cu retrospectiva celor şase ediţii ale festivalului, care a constat în proiecţia scurtmetrajelor câştigătoare.

11 „FILME MICI” FINALISTE Astăzi, de la ora 11.00, la Teatrul „Oleg Danovski”, vor fi premiate cele mai bune filme... mici, dintre cele 11 scurtmetraje desemnate ca fiind finaliste, realizate de elevi constănţeni de la Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, Liceul Teoretic „Ovidius” şi Liceul Teoretic „George Călinescu”, dar şi de elevi din Târgu Jiu, Petroşani, Piatra Neamţ, Baia Mare şi Blaj. Juriul, prezidat de regizorul de teatru şi de evenimente multimedia Carmen Lidia Vidu, este format din profesionişti din industria cinematografică, media şi educaţie: directorul Casei Corpului Didactic, prof. Sorina Plopeanu, scriitoarea şi jurnalista Iulia Pană, producătorul Neptun TV Beatrice Popa, directorul Regiei Judeţene de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor Constanţa, actorul Dan Cojocaru, scenarista Alexandra Păun - producător de film independent.

Workshop cu juriul

Astăzi se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni, precum şi Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru cea mai bună actriţă, Premiul cea mai bună imagine / sunet / montaj, Premiul pentru cel mai bun scenariu şi Premiul pentru cea mai bună regie. Gala de premiere va fi urmată de un workshop, care se va desfăşura la clubul Doors, de la ora 15.00.

Festivalul Naţional de Scurtmetraj pentru Liceeni „FilmMic” este organizat de Liceul Teoretic „Traian”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Casa Corpului Didactic.



12