Filmul „Carol I\", de Sergiu Nicolaescu, produs de MediaPro Pictures, va avea premiera de gală pe 9 mai, la CinemaPro din Bucureşti. Cu o zi înainte de gală, filmul va fi difuzat la cinema The Light din Bucureşti. Regizorul, care a împlinit, ieri, 79 de ani, a păstrat în film o replică pe care Carol I a folosit-o în realitate: „Sînt mîndru că sînt german şi la fel de mîndru că sînt Regele României\".
Acţiunea filmului se petrece în vara anului 1914. La 75 de ani, regele Carol I, întemeietorul României moderne, trăieşte retras în castelul Peleş. O are alături pe regina Elisabeta, soţie devotată şi prietenă de suflet. Monarhul înfruntă cu sobrietate suferinţele fizice ale bătrîneţii, însă acestea nu sînt nimic pe lîngă frămîntările sale morale. Carol I este într-o poziţie dificilă: onoarea şi rădăcinile de familie îi dictează să intre în război alături de Germania şi Austro-Ungaria, opinia publică cere ca ţara să rămînă neutră. Bătrînul rege îşi joacă ultima carte în Consiliul de Coroană. El încearcă să îi convingă pe reprezentanţii poporului să voteze pentru intrarea în război de partea Puterilor Centrale. Rolul lui Carol I este jucat de Sergiu Nicolaescu, Marina Procopie interpretează rolul reginei Elisabeta, în timp ce rolul reginei Maria a revenit Andreei Măcelaru Şofron.
„Carol I\" este unul dintre puţinele filme din cinematografia românească în care Carol I apare ca personaj, celelalte două fiind „Independenţa României\" (1912, actor Aristide Demetriade, regia Grigore Brezeanu) şi „Restul e tăcere\" (2007, actor Alexandru Hasnas, regia Nae Caranfil). Filmul marchează o premieră în cinematografia românească - acelaşi actor joacă, la vîrste diferite, acelaşi personaj, în două filme distincte: Sergiu Nicolaescu a jucat rolul regelui Carol I atît în „Pentru patrie\" (1977, regia Sergiu Nicolaescu), cît şi în „Carol I\" (2009).
Din distribuţie mai fac parte Răzvan Vasilescu, Geo Dobre şi Cristian Moţiu.
Născut pe 13 aprilie 1930, Sergiu Nicolaescu este unul dintre cei mai prolifici regizori români, din filmografia sa făcînd parte producţii precum „Dacii\" (1967), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte\" (1972), „Orient Expres\" şi „Supravieţuitorul\" (2008). Ca actor, Sergiu Nicolaescu a jucat în producţii precum „Mihai Viteazul\" (1971), „Nemuritorii\" (1974), „Osînda\" (1976), „Triunghiul morţii\" (1999). Acesta a jucat, de asemenea, rolul celebrului comisar Moldovan, în pelicule precum „Duelul\" (1981) şi „Supravieţuitorul\" (2008).