Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Cinematografiilor est-europene goEast se apropie de sfârşit. Zece lungmetraje şi şase documentare îşi dispută cele mai importante premii, Liliacul de Aur pentru Cel mai bun film, ataşat unui cec în valoare de 10.000 de euro oferit de Skoda, respectiv Premiul pentru Amintire şi Viitor, tot în valoare de 10.000 de euro, oferit de Fundaţia Amintire, Responsabilitate şi Viitor. Lungmetrajul „Medalia de onoare\", o co-producţie România/Germania, în regia lui Călin Netzer şi documentarul „Constantin şi Elena”, o co-producţie România/Spania de Andrei Dăscălescu, reprezintă cinematografia românească.

Al doilea lungmetraj al lui Călin Netzer, „Medalia de onoare\", selectat în competiţia Festivalului Cinematografiilor est-europene de la Wiesbaden, desăvârşeşte înclinaţia regizorului spre o abordare lirică în sensul că face loc regiei artistice în direcţionarea firului narativ. Cu Victor Rebengiuc ca protagonist, filmul este o culme a interpretării actoriceşti în care este evident rolul actorilor în creionarea tensiunii narative, în timp ce imaginea se plasează ca a doua vioară în acest ansamblu. Umorul însoţeşte tot timpul personajul principal în incapacitatea sa de a înţelege schimbările de mentalităţi şi bulversarea valorilor pe care le credea împământenite. Acţiunea se petrece în primii zece ani de la Revoluţie, moment în care încep să se resimtă efectele imigraţiei şi drama familiilor care se destramă. Personajul Ion I. Ion este o rămăşită a vechii Românii, chiar de dinainte de instaurarea Comunismului, care credea într-o ordine a valorilor, în recunoaşterea meritelor şi pentru care patriotismul însemna ceva. Toate acestea ajung, însă, să fie deturnate de ipocrizia depăşirilor de plan, atitudine prin care aproape toţi devin eroi ai muncii socialiste, iar patriotismul este pervertit într-o exaltare naţionalistă din care naţia română apare mereu învingătoare indiferent de realitate şi adevăr. Greşelile nu sunt uşor de acceptat sau iertat şi personajul Ion I. Ion se izolează în propria lume în care poate oricând deveni un erou în dorinţa sa de a-şi impresiona familia şi de a-şi menţine iluzia că poate face faţă prezentului cu mentalităţile trecutului.

Producţia „Medalia de onoare\" nu merită să fie întâmpinată cu prejudecata de a fi un nou film românesc în care este prezentată iar o societate disfuncţională doar pentru a avea succes în străinătate. De altfel, niciunul dintre filmele româneşti nu a fost apreciat sau premiat doar pentru că arată o latură negativă, ci tocmai pentru valorile umane şi stilul impresionant de a reda situaţii cu care in extremis chiar şi publicul din străinătate se identifică. Filmul va ajunge în cinematografele din România din toamnă şi nu trebuie ascunsă speranţa de a atrage cât mai mulţi spectatori care cu siguranţă vor regăsi un fel de cinema cu care erau obişnuiţi, dar care prezintă cu detaşare realistă un trecut pe care în continuare îl acceptăm cu greutate. Cu o astfel de producţie, să sperăm că filmul românesc va readuce publicul în sala de cinema, pentru a nu mai fi privit ca un factor marginal pe propria piaţă de distribuţie.