Guvernul britanic intenţionează să restricţioneze accesul viitorilor imigranţi est-europeni în Marea Britanie la sistemul de asistenţă socială, însă nu există nicio justificare satisfăcătoare pentru limitarea acestui acces, susţine un articol semnat de Benjamin Brindley, apărut în paginile ”Varsity”, publicaţia studenţească a Universităţii Cambridge. În modul cel mai fundamental, argumentează Brindley, scopul unui sistem de asistenţă socială nu este acela de a-i da fiecăruia echivalentul a ceea ce contribuie, aşa cum susţinea un recent editorial în ”The Times” (5 martie) - în sprijinul restricţionării accesului străinilor la asistenţa socială din Marea Britanie. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, sistemul de protecţie socială ar fi fost pur şi simplu un exerciţiu de transfer al banilor dintr-o parte în alta, pentru a-i da ulterior înapoi proprietarului iniţial. Mai degrabă, sistemul de asistenţă socială este menit să protejeze persoanele vulnerabile dintr-o societate, prin exploatarea puterii productive a celor mai bine poziţionaţi. ”Deşi este posibil ca acest sistem să nu funcţioneze tot timpul şi uneori să fie exploatat, personal sunt foarte bucuros să trăiesc într-un loc suficient de civilizat pentru a oferi aceste mijloace de protecţie”, mărturiseşte autorul. ”Desigur, trebuie să existe aşteptarea că persoanele capabile vor munci şi contribui la acest sistem cât pot de bine, însă nu există niciun motiv pentru care să credem că românii şi bulgarii se vor strădui mai puţin decât britanicii în această privinţă. Mulţi cred chiar că opusul este adevărat, iar unele voci susţin că imigraţia ar trebui limitată pentru că e nedrept faţă de britanicii leneşi să fie puşi să concureze cu est-europenii mai harnici. O multitudine de motive au fost invocate în sprijinul acumulării bogăţiei şi interzicerii unei dependenţe nestingherite de ajutoarele sociale. S-a argumentat astfel că Marea Britanie îşi va încetini economia, dacă urmărirea propriului interes va fi limitată, că prin protejarea săracilor, aceştia sunt de fapt împiedicaţi să ducă orice viaţă cu sens, că proprietatea are în mod fundamental o valoare morală şi că statul nu ar trebui să limiteze accesul la ea. Or, deşi unor astfel de idei nu li se poate nega meritul, niciuna dintre ele nu are nimic de a face cu problema excluderii speciale a viitorilor imigranţi de la accesul la sistemul de protecţie socială. O altă cale de a examina excluderea este să analizăm limitele modului în care sistemul de protecţie socială este justificat. Un sistem de asistenţă socială puternic într-o democraţie liberală este un indicator al unei identităţi civice puternice, o reflectare a capacităţii Guvernului de a apela la o identitate comună pentru a justifica acumularea şi redistribuirea bogăţiei. Însă limitarea drepturilor noilor imigranţi doar pe baza faptului că aceştia nu sunt într-adevăr britanici pare deficitară din punct de vedere logic, în condiţiile în care, în mod esenţial, argumentarea se bazează pe valoarea evidentă a britanicităţii şi pe ideea unei gradaţii evidente a acesteia în rândul rezidenţilor”.