Cu o zi înainte de comemorarea celor 124 de ani care se împlinesc de la trecerea în eternitate a „Luceafărului” poeziei româneşti, muzeograful Geta Deleanu de la Muzeul de Artă Constanţa lansează „Filosofia lui Eminescu”, în ediţie „de buzunar”. Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 14.00, în aula Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”. Evenimentul editorial se va desfăşura cu participarea elevilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” şi Liceul Teoretic „Decebal”.
Cartea are la bază lucrarea de licenţă a Getei Deleanu, care a studiat filosofia la Bucureşti. Lucrarea sa de licenţă a fost valorificată în cartea „Filosofia culturii în scrierile sociale şi politice ale lui Mihai Eminescu”, care a fost lansată în „Anul Eminescu”, anul 2000, când s-a marcat un veac şi jumătate de la naşterea poetului naţional.