Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis, ieri dimineaţă, mandat de arestare preventivă pe numele lui Ion Alexandru Titirică, de 23 de ani, din Hârşova şi Nicolae Cartale, de 37 de ani, din Constanţa. Cei doi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa pentru următoarele 29 de zile. Oamenii legii spun că Ion Alexandru Titirică este acuzat de comiterea infracţiunii de furt calificat şi tentativă la furt calificat, iar Nicolae Cartale, de comiterea infracţiunii de furt calificat şi complicitate la tentativă de furt calificat. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.00, cei doi au încercat să pătrundă în sediul unei societăţi comerciale de pe strada Dragoş Vodă, din Constanţa. Oamenii legii spun că Nicolae Cartale asigura zona, iar Ion Alexandru Titirică a rupt butucul de la uşa de acces pentru a putea pătrunde în interior. Cei doi nu au apucat să fure nimic, pentru că, în momentul în care s-a declanşat alarma, hoţii au urcat la bordul unui autoturism Dacia Papuc şi au demarat în trombă. Un constănţean a reţinut numărul de înmatriculare al maşinii şi a anunţat autorităţile. Autovehiculul fugarilor a fost dat în urmărire, iar în scurt timp pe străzile Constanţei s-au format mai multe filtre de poliţie. Dacia a fost reperată, iar cei doi fugari, au fost blocaţi în trafic în zona Secţiei 4 Poliţie Constanţa. Cei doi indivizi au fost escortaţi la poliţie pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că Titirică şi Cartale au mai dat o spargere şi în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit anchetatorilor, ei au pătruns în sediul unei societăţi comerciale din Constanţa, folosind aceeaşi metodă, respectiv ruperea butucului de la uşa de acces. În acest caz, hoţii au plecat cu nouă saci cu mâncare pentru câini, cauzând un prejudiciu de 250 de lei. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a acestora.