Filtre pe şosele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Filtre pe şosele

Justiție 25 Ianuarie 2010 / 00:00 661 accesări

Din cauza viscolului puternic şi pentru evitarea înzăpezirii autovehiculelor, poliţiştii constănţeni şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au luat sâmbătă decizia de a restricţiona circulaţia autotrenurilor cu masă totală maximă mai mare de 7,5 tone pe Drumul Naţional 3 (tronsonul Murfatlar - Ostrov), Drumul Naţional 38 (de la Agigea la Negru Vodă), pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova) şi pe Drumul Naţional 22, de la Constanţa la intersecţia cu Drumul Naţional 22 D. În acest sens, două echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) şi echipaje de jandarmi au fost mobilizate sâmbătă, pe Drumul Naţional 3, la ieşirea din oraşul Murfatlar către comuna Siminoc. Oamenii legii au oprit autovehiculele cu greutate mai mare de 7,5 tone, şoferii fiind îndrumaţi către parcări. De asemenea, poliţiştii au permis accesul autovehiculelor cu greutate sub 7,5 tone numai dacă erau echipate corespunzător cu anvelope de iarnă şi lanţuri. Ieri a fost ridicată restricţia de circulaţie pentru autotrenurile cu masă totală maximă mai mare de 7,5 tone.

Taguri articol


12