Polițiștii constănțeni au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o razie de amploare la nivelul întregului județ. Peste 80 de polițiști de la Ordine Publică, Rutieră, dar şi agenții secţiilor de Poliţie Rurală au încercat astfel să prevină faptele săvârșite cu violenţă. În cadrul acestei acțiuni au fost verificate peste 300 de persoane, 11 localuri și au fost efectuate zece filtre, oamenii legii oprind în jur de 150 de autovehicule. Aceștia au condus la sediu opt persoane, au constatat cinci infracţiuni și au dat 44 de sancţiuni în valoare totală de 41.200 de lei. Totodată, într-o discotecă din Amzacea și într-una din Plopeni, anchetatorii au descoperit doi bărbați care veniseră la petrecere cu bastoane telescopice. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. În cadrul operațiunii, polițiștii de la Rutieră au constatat patru infracţiuni și au reţinut șase permise, toate pentru conducere sub influenţa alcoolului, aplicând sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.670 de lei.