Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret deschid seria de spectacole din 2008 în această duminică, la ora 11.00, cu piesa de teatru „Fin şi căluţul cel alb al văzduhului”. Micuţii vor urmări o poveste de iarnă, care aduce în centrul atenţiei minunatul univers al copilăriei. Pe scenă vor juca: Dana Manolache, Rovena Paraschivoi, Adrian Bădilă şi Tiberiu Roşu. Povestea scrisă de Ada Teodorescu Fărtăiş este pusă în scenă de Aneta Forna Christu, iar scenografia este realizată de Eugenia Tărăşescu Jianu.
În ceea ce priveşte repertoriul din acest an al Teatrului pentru Copii şi Tineret, micul public va putea urmări poveşti interesante. Un nou spectacol care va fi montat la Constanţa îl reprezintă „Legendele Olimpului”, piesă de teatru care se va bucura, cu siguranţă, de succes. „Din păcate, în şcoli nu se mai pune accentul pe prezentarea miturilor olimpiene, aşa cum se întîmpla atunci cînd eram noi copii. Este bine, totuşi, că aceste legende sînt prezentate sub forma unor seriale tv destul de interesante”, a declarat directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Lică Gherghilescu. Un bun prieten şi colaborat al instituţiei de la malul mării, regizorul Cristian Pepino, va reveni în 2008, la Constanţa, pentru a pune în scenă spectacolul „Capra cu trei iezi”, care va avea premiera în luna martie.