Sâmbătă, de la ora 10.00 (în direct la TVR 2 și înregistrat la Neptun TV, de la ora 15.00), Rugby Club Județean Farul Constanța va susține ultimul său meci din sezonul regulat al Superligii Naționale de rugby, pe teren propriu, cu Steaua București. Partida programată pe stadionul „Mihail Naca” din Constanța contează pentru etapa a 13-a, penultima a sezonului regulat, însă formația constănțeană va sta în ultima etapă. Deja calificată în play-off, RCJ Farul va efectua sâmbătă repetiția generală pentru faza finală a campionatului cu una dintre echipele de tradiție ale rugby-ului românesc, dar care nu se mai bate pentru titlu și în 2014, după ce a pierdut mai mulți jucători importanți înaintea acestui campionat. „Ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că Steaua s-a întărit foarte mult în ultima perioadă. Partida are miză pentru ambele echipe, iar noi ne dorim să obținem victoria și să ne pregătim cât mai bine pentru play-off”, a spus antrenorul secund al Farului, Cristian Petre, referindu-se la cei trei rugbyști din Tonga transferați chiar săptămâna aceasta.
„Ne dorim ca toți jucătorii să fie apți de joc pentru partidele din play-off, atunci se va decide câștigătoarea campionatului. În același timp, îmi doresc să încheiem cu o victorie împotriva Stelei parcursul din sezonul regulat”, a declarat Neil Kelly, antrenor principal la RCJ Farul, care va menaja câțiva jucători din lot, incomplet refăcuți după accidentări mai vechi, cum ar fi Cr. Petre, Bădălicescu, Faamita și Tamba (ultimii doi vor fi rezerve și vor intra doar la nevoie). Reamintim că Farul nu se mai poate baza în acest sezon pe Cazan și Puișoru, ambii fiind operați la genunchi în urma unor rupturi de ligamente. În plus, ultima achiziție a grupării constănțene, samoanul Daniel Crichton, abia a efectuat câteva antrenamente cu noua sa echipă și nu va fi utilizat sâmbătă. Iată și formația probabilă de start a Farului: Nere, Taljaard, Pastramă - Agiacai, Neacşu - Ravulo, Van Neel, Vueti - Ranuku, Sabbagh - Apostol, Vlaicu, Gerry-Burgess, Neagu - Semple.
În tur, la București, RCJ Farul s-a impus cu 18-13. În proporție de 99%, constănțenii vor aborda play-off-ul de pe locul 3. În clasament conduc CSM Baia Mare și RCM Timișoara, cu câte 43 de puncte fiecare, urmate de RCJ Farul Constanţa 34p, CSM Olimpia Bucureşti 26p, Steaua Bucureşti 17p, Dinamo București 10p și Universitatea Cluj 6p. Tot sâmbătă, în etapa a 13-a, se mai joacă partida CSM Olimpia Bucureşti - CSM Baia Mare (ora 17.00). Vineri, în primul joc al rundei, RCM Timișoara a câștigat pe terenul Universității Cluj cu scorul de 46-26. Play-off-ul este programat în zilele de 9, 16 și 23 august, iar dacă nu vor apărea mari surprize în ultimele două etape ale sezonului regulat, RCJ Farul va juca în play-off la Timișoara, la București (cu CSM Olimpia) și la Constanța cu formația din Baia Mare.